La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, din județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
Din cercetări a reieșit că, începând din 2021 până în decembrie 2023, cel în cauză, simulând o relație de iubire, ar fi recrutat o femeie în scopul obligării la practicarea prostituției, în diferite intervale de timp, în locații din județele Cluj, Iași, Suceava, Oradea, Piatra Neamț, Timișoara, Brașov, dar și în localități din Germania, însușindu-și ulterior sumele obținute.
Acesta ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a femeii, totodată adăpostind-o și transportând-o la locațiile respective.
Au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Cluj și Brașov, fiind descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 2 laptop-uri, înscrisuri de interes pentru cauză, dar și sume de bani în lei și euro.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar ulterior a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, jandarmi din cadrul grupărilor mobile de jandarmi Cluj și Brașov.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.