În această perioadă, pe teritoriul comunei noastre se desfășoară o amplă campanie de deratizare a domeniului public. Această activitate este specifică perioadelor de primăvară și toamnă și a fost realizată, în comuna noastră, în ultimii 8 ani, fără excepție.
Deoarece ne dorim să avem o comunitate sigură, fără dăunători, fără pericol de infestare cu diverse patologii și boli, deratizăm zonele din apropierea luciurilor de apă, spațiile publice și toate locațiile de pe domeniul public al Comunei Luna unde s-ar putea strânge diverse rozătoare.
Pe cale de consecință, îi îndemn pe toți cetățenii care dețin animale de companie, să aibă grijă și să nu lase animalele libere, pentru a nu ingera produsele specifice activității de deratizare, care le-ar putea dăuna!
Pentru o comună curată!
Aurel GIURGIU,
Primarul Comunei LUNA