Orașul Turda a devenit campionul municipiilor românești care nu sunt reședință de județ la capitolul atragerea fondurilor europene. Comunitatea locală a câștigat 12 proiecte mari, dintre care cel mai important este Planul de Mobilitate Urbană. În finala europeană a competiției în care au fost evaluate planurile de mobilitate urbană, Turda a câștigat în fața unor orașe precum Manchester sau Milano.
Valoarea totală a contractelor cu finanțare europeană aflate în curs de realizare la Turda se apropie de o jumătate de miliard de lei, adică aproximativ 100 de milioane de euro. Pe lângă cele 12 contracte mari de finanțare semnate, Turda mai are 4 proiecte admise la finanțare și 3 proiecte aflate în faza de evaluare. Deci în total sunt 19 proiecte europene la Turda.
Cele mai importante proiecte europene câștigate de Primăria Turda sunt cele obținute pe baza Planului de Mobilitate Urbană, care prevăd asfaltarea și modernizarea străzilor principale pe care circulă mijloacele de transport în comun (cu piste de biciclete, alveole pentru autobuze, construirea de stații moderne, e-ticketing, monitorizare video).
Primăria a cumpărat 20 de autobuze electrice și a devenit primul oraș din România care are transport public exclusiv electric și va implementa sistemul de Bike Sharing.
Aceste proiecte nu se referă la o singură comunitate. În cazul municipiului Turda, proiectele au fost concepute în așa fel în cât să beneficieze de ele și localitățile din jur, cum ar fi Câmpia Turzii, Mihai Viteazu și altele. Turda are aproximativ 50.000 de locuitori, Câmpia Turzii în jur de 22.000 de locutori, la care se adauga comunele limitrofe.
Castrul roman și mormântul lui Mihai Viteazul, reabilitate cu bani europeni
Cu bani europeni se vor moderniza două obiective turistice importante ale orașului: Castrul Roman și Parcul unde se află mormântul lui Mihai Viteazul. Ambele obiective vor fi complet modernizate cu bani europeni, acestea urmând să devină alte două branduri importante ale orașului, alături de Salina Turda.
Tot prin finanțare europeană, centrul istoric al municipiului Turda va fi complet modernizat, se va construi o autobază unde va funcționa noua companie de transport public și se va construi o parcare de tip Park & Ride la marginea orașului.
Municipalitatea a obținut fonduri europene și pentru decontaminarea zonei poluate – depozit deșeuri periculoase UTC, numită Poșta Rât, urmând ca acea zonă de 10ha să fie transformată într-un parc public de mari dimensiuni.
Celelalte proiecte finanțate de Uniunea Europeană ale municipiului Turda mai prevăd modernizarea infrastructurii, modernizarea Teatrului Aureliu Manea, modernizarea unei clădiri vechi din centrul orașului (fosta judecătorie), recent fiind câștigat un proiect prin care se va reabilita și clădirea unde își desfășoară activitatea primărie dar proiectele europene cuprind și reabilitarea creșelor și a grădinițelor, proiecte sociale precum și cel cu școala mobilă ș.a.
În contextul tuturor finanțărilor obținute, reprezentanții municipiului Turda prevăd o creștere semnificativă a numărului de turiști și o dezvoltare masivă a orașului în perioada următoare. Turda este vizitată anual de peste 700.000 de turiști din întreaga lume, în special pentru Salină.
Într-un interviu pentru Ziarul 21, Cristian Matei a vorbit despre 2020 cum a fost văzut din interiorul administra’iei locale turdene:
Cristian Matei: Un an bun, aș putea spune. Poate că ar fi fost mai bun dacă elementele birocratice românești cât și cele europene nu ar fi fost de așa mare durată. Eu speram să ne putem descurca într-un an cu tot ceea ce a însemnat atragerea de fonduri europene. Mă refer în special la cel mai mare succes al mandatului trecut: Planul de Mobilitate Urbană, care din păcate a durat prea mult până am reușit să îl implementăm dar în final s-a reușit și acest lucru. Ne-am întins foarte mult cu acele notificări în jurnalul Uniunii Europene pentru faptul că doream să cumpărăm, pe comunitatea locală, prin fonduri europene, aceste autobuze și acest lucru presupune o anumită procedură care trebuie respectată. Ne-am conformat și în final am reușit cu mare succes acest nou transport de calitate în municipiul Turda. Am avut foarte multe șantiere, am dat drumul la foarte multe lucrări. Am fost acuzat de opoziție că deschid prea multe șantiere însă eu aș vrea ca populația să înțeleagă că suntem mai conștienți decât s-ar crede și am încercat ca aceste lucrări să nu se suprapună de așa manieră încât în anumite zone ale orașului să nu se poată circula sau să existe tot felul de sincope în activitatea și desfășurarea transportului în municipiu, cu atât mai mult cu cât Turda are și o parte foarte bine industrializată, în special pe artera 21 Decembrie, ( Armata Roșie) unde avem foarte multe firme multinaționale care presupun export și dezvoltare și atunci intră foarte multe mașini de gabarit mare în Turda dar și ies foarte multe mașini.
Toate aceste lucruri am încercat să le surprindem și să ne pregătim pentru absolut toate domeniile de care avea nevoie Turda. În acest moment am rezolvat problemele stringente ale municipiului Turda respectiv, transportul în comun, infrastructura stradală, reușind să facem 93 de străzi construite de la zero, de la pământ. Avem multe străzi la stadiul de pământ lăsate moștenire de administrațiile dinaintea noastră. Ne-am confruntat cu niște probleme legate de infrastructură provenite din faptul că tramele stradale nu aveau lucrările edilitare făcute, drumurile nu erau întărite. Nu puteam să lăsăm nici o arteră de circulație la voia întâmplării care să aibă probleme după. Au fost și asfaltări masive, dar înainte de asta a fost foarte mult de lucru pe reabilitarea și modernizarea a stratului de bază a unui drum. S-au făcut lucrări de amploare, lucrări de lungime destul de mari. Am încercat să surprindem prin toate proiectele pe care le-am obținut prin munca noastră și să aducem cât mai mulți bani europeni. Am și reușit să aducem fonduri europene. Una peste alta mă declar mulțumit de ceea ce s-a întâmplat. A fost un mandat riguros cu multe realizări, chiar în situație de pandemiei cum a fost anul 2020, cu probleme. Am lucrat tot timpul, nu am avut sincope, a ținut și vremea cu noi, deci este bine. Lumea, din rezultatului campaniilor care au avut loc cu puțin timp în urmă, a înțeles că s-a lucrat, ne-au acordat votul pentru a continua în forță și să aducem fonduri în Turda. Am fost o alternativă la o alta administrație care, până la urmă, și-a spus cuvântul.