ESEURI CONTRA UITĂRII
Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală,vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)
PE 3 IUNIE -PALATUL CULTURAL „IONEL FLOAȘIU” A ÎMPLINIT 77 DE ANI
PENTRU ÎNCEPUT, SĂ VEDEM: DE CE, CÂND ȘI MAI ALES CUM A APĂRUT. LA ACESTE ÎNTREBĂRI TREBUIE RĂSPUNS PRIN NARAREA CÂTORVA ETAPE IMPORTANTE.
1937 – 1938: Datorită considerabilei sporiri a populației localității, survenită mai ales pe fondul înmulțirii accentuate a personalului uzinei ,,Industria Sârmei” S.A., în Câmpia Turzii devenise tot mai clar ca absolută cerință și interes, desăvârșirea climatului cu impact asupra educației cetățenești, cultural și morală a societății locale. S-a considerat că modernizarea și misiunea civilizatoare în acest domeniu, va evolua dacă se va îndeplini cel mai eficient mijloc al căruia ,,piesa grea” consta în existența unui local propriu corespunzător organizării și funcționării în condiții optime a unui atare așezământ.
Aducând în discuție originea unei clădiri menite să satisfacă acel obiectiv major, cred interesant de spus, din punct de vedere istoric, un amănunt ce s-ar putea să nu-l cunoașteți încă: faptul că, pentru rezolvarea chestiunii care se pune au fost două faze successive.
Potrivit unui document de arhivă datat 1937, inițial s-a plănuit modalitatea apreciată atunci drept cea mai aptă: transformarea fostului hotel-restaurant ,,Dacia”, imobil cumpărat de Societatea ,,Industria Sârmei” S.A. (actualul sediu al secției de Chirurgie a Spitalului municipal), cu intenția de a servi desfășurării de activități culturale. Și, tot atunci, (1937), s-au făcut planurile [correct: proiectele de execuție] din partea arhitectului Cristinel pentru un edificiu care să cuprindă casină [cazinou], hotel și o sală de spectacole”, lucrările de construcție urmând a se începe în primăvara anului următor, 1938. Numai că trebuie spus imediat: această tentativă a rămas doar în stadiul de inițiativă, întrucât, în scurtă vreme s-a optat pentru o altă soluție, anume, masiva construcție concepută de arh. George Cristinel la cele mai ridicate cote, să fie amplasată într-o poziție mai potrivită funcționării instituției, pe un spațiu situat în plin centrul comunei, pe principala arteră de circulație, în care pulsa o vie activitate comercială. Aș adăuga că posibilitatea a fost favorizată atunci de cumpărarea de către Societatea ,,Industria Sârmei” S.A. a marelui teren situat în mijlocul localității, aparținând fabricii ,,Prima Întreprindere Industrială Agricolă de pe Câmpie”, unitate aflată în lichidare din cauza falimentului.
Directorul uzinei ,,Industria Sârmei” S:A. de la Câmpia Turzii, inginerul Floașiu, fiind o puternică personalitate, om excepțional de influent. Au decis finanțarea înălțării unu edificiu râvnit pe acel teren. În aceea fază, se preconiza ca lucrările să decurgă rapid în privința realizării construcției.
1939 – 1941: Răstimp în care, din nefericire, a existat o pauză. Să spun simplu că explicația pricinii întârzierii materializării proiectului elaborate de Cristinel a fost contextual afectării profunde a fondurilor financiare necesare, Societatea ,,Industria Sârmei” S.A. fiind confruntată cu două realițăți dure ce i-au slăbit soliditatea: izbucnirea conflagrației europene (septembrie 1939), care s-a transformat în cel de-al Doilea Război Mondial, împreună cu o altă stavilă deosebită petrecută în calea împlinirii dezideratului: tragicele evenimente politice ale cedărilor din teritoriul țării (iunie și august 1940), când Societatea a pierdut fabrica ,,Prutul” din Cernăuți și sediul central de la Cluj. Împrejurări vitrege care, binențeles, au avut drept consecință și micșorarea drastic a pieței de desfacere a produselor fabricate, diminuând mult resursele financiare disponibile pentru construcția Casei de Cultură la Câmpia Turzii.
Ar trebui precizat că în anii 1939-1941 au fost totuși acumulate de către uzina de la Câmpia Turzii mijloacele materiale care să permită construirea mult doritului edificiu.
1942 – 1945: Trecerea de la cadrul de proiectiv la unul constructiv a devenit posibilă de abia în august 1942, când a început să se materializeze ceea ce s-a năzuit: ridicarea edificiului ,,Casa de Cultură” (cum se va numi official în decursul celor dintâi cinci ani ai existenței sau ,,Palatul Cultural” cum era denumit altfel în vorbirea populară).
Din toamna 1944 și până în primăvara 1945, lucrările de construcție – în cea mai mare parte terminate – au fost stopate datorită refugiului și luptelor armate ce s-au abătut asupra Câmpiei Turzii, precum și urmărilor acestora. Mai trebuie adăugat imediat faptul că în timpul desfășurării luptelor, acoperișul de țiglă al clădiri a avut de suferit, fiind distrus parțial ca efect al exploziei unui obuz trimis de inamic de pe dealul de la Viișoara. Din întâmplare și fericire, restul a rămas neatins.
Curând după încetarea luptelor armate din zonă, acoperișul a fost reparat, în vreme ce finisarea interioarelor s-a reluat prin luna martie 1945.
Așa se face că lucrările de construcție s-au întins pe parcursul a trei ani, găsindu-și finalitatea la sfârșitul lunii mai 1945 (cu excepția terminării pardoselii în interior cu parchet în așa-zisa ,,Sală mare”, lucrare ce a continuat încă ceva timp).
Până când, în cele din urmă, momentul inaugurării a ,,Casei Culturale” a avut loc în după-amiaza zilei de 3 iunie a anului 1945, în ,,Sala de spectacole și cinematograf”, în prezența unui public numeros (în rândurile căruia, prin voia hazardului, s-a numărat și cel care scrie aceste rânduri – pe atunci elev de liceu în vârstă de 17 ani). Îmi aduc aminte că oaspetele de vază la festivitatea de inaugurare a fost ing. Radu Comșa, director general al Societății ,,Industria Sârmei” S.A., care, a ținut cuvântarea ocazională. Îmi amintesc inclusiv amănuntul: solemnitatea a cuprins un program susținut de formațiile artistice ale uzinei, anume corul și fanfara.
De reținut adevărul crud: ing. Ionel Floașiu, omul cât se poate de vrednic de cinstire de patron spiritual al mărețului așezământ, nu a putut să vadă cu proprii ochi inaugurarea, el aflându-se în ,,exilul” la care fusese obligat.
Din punct de vedere temporal, în decursul decenilor scurse de la darea în folosință s-au parcurs trei perioade de referință:
PERIOADA ÎNTÂI
1945 – 1950: Chiar din primul an de existență, devenită axa centrală unde se desfășurau manifestările cultural-artistice și educaționale în localitate, atunci Casa Culturală și-a început funcționarea Cinematograful (unicul din comună). Cam în același timp cadrul nou-înființatei instituții se afla Biblioteca Sindicatului uzinei (constituind cea mai important bibliotecă din Câmpia Turzii). Li se adăugau alte două componente însemnate: sala de conferințe (așa-zisa ,,Sala mare”), utilizată concomitent, până în vara anului 1950, drept cantină a salariaților uzinei, precum și sala de repetiții pentru amatori.
Când se încearcă reconstruirea acelei perioade inițiale, sunt de menționat eforturile depuse în vara anului 1946 în direcția înzestrării Sălii de spectacole cu decorurile necesare reprezentațiilor teatrale.
Notabil mi se pare și faptul că, tot în vara aceluiași an, 1946, latura frontală principală a edificiului – chiar la intrarea în foaierul Sălii de spectacole și cinematograf – a fost împodobită, ca element de decor plasat liber în spațiu, cu o masivă statuie realizată atunci de către un sculptor anonim. Statuia reprezentând elemente emblematice ale uzinei ,,Industria Sârmei” S.A. Câmpia Turzii.
PERIOADA A DOUA
1950 – 1989: După cinci ani de funcționare a instituției creată în 1945, în contextul instalării regimului communist în România, la 3 septembrie 1950, instituției i-a fost modificată denumirea ca să corespundă spiritului vremii, devenind Clubul Muncitoresc ,,Industria Sârmei”.
Realitatea este că, începând cu a doua jumătate a secolului XX, instituția aceasta a pășit de fapt într-o etapă de mare efervescență, de creștere, în calitate, a conținutului activităților.
De acum înainte, pe fondul sporiri considerabile și continue a populației Câmpiei Turzii, Clubul a trebuit să răspundă solicitărilor organizării activităților cotidiene în viața orășenească, în fluxul traseelor evoluției societății moderne, pentru derularea tot mai intensă și diversificată a manifestărilor pentru satisfacere pe multiple planuri a nevoii de divertisment și informare. Clubul devenind cartierul general al desfășurării vieții sufletești la nivel local și în satele dimprejurul Câmpiei Turzii, treptat-treptat cunoaște o impresionantă amploare a activitățiilor, la scară mult mai mare comparativ cu organizarea anterioară. În același timp, tot mai mulți oameni frecventau Clubul.
Greu de enumerat totalitatea activităților Clubului, devenit un adevărat centru de iradiere a culturii și artei, făcând parte dintre faimoasele așezăminte similar cu prestigiu național – rămas amintire aurită și temei de mândrie – când constituia o mare atracție, în care aproape că nu exista zi să nu aibă loc o manifestare publică.
Totuși, din diversitatea formelor majore ale activităților, mă încumet acum să încerc să vă prezint, în rândurile care urmează, o reliefare a celor mai remarcabile manifestări de altădată. Practic vorbind, crâmpeie strânse într-un mănunchi așa cum le-am avut fixate în memoria afectivă, binențeles fără să prezint un raport detaliat despre conținutul lor în acele zile de glorie, un asemenea lucru fiind cu neputință într-o lucrare de proporțiile celei pe care mi-am propus-o.
Ca amănunt precizez că localitatea rurală Câmpia Turzii, având un rol industrial tot mai important în această parte de țară, a fost declarată oraș la 1 august 1952.
Trebuie notat că în acest loc se desfășurau ceremoniile vieții publice ale comunității locale, la anumite date festive.
Clubul găzduia reuniuni literare, cu participarea unor scriitori renumiți (poeți și prozatori) din Cluj și alte orașe, invitați să citească din operele lor.
Clubul se putea mândri cu faptul că a pătruns adânc în conștiința publicului ca marcă valorică de rang înalt, prin conferințele pentru cultura generală și prelegeri pe diverse teme, la care vorbeau personalități de seamă (academicieni, profesori universitari, cercetători ștințifici, ofițeri superiori, procurori, medici, ingineri).
Remarcabilă pentru dinamica și orientarea vieții cultural a acelei perioade au fost multilateralele și valoroasele manifestări desfășurate de Bibliotecă, care, bine organizată și dotată, a îmbrățișat o sumedenie de acțiuni al căror scop urmărea informarea și cultivarea publicului spre atragerea unui număr mereu sporit de cititori, mai ales tineri și elevi. Acele acțiuni acumulând forme variate, cele de interes deosebit fiind: prezentarea de cărți, în sediul propriu, la școli la stațiile de amplificare (din oraș și de la întreprinderea Industria Sârmei”); ,,Zilele de basme” pentru copiii claslor I-IV, în colaborare cu școlile din oraș; o altă cale erau expozițile și standurile temetice cu cărți; expuneri despre personalitățile marcante ale literaturii românești și străine; ,,Procese literare”, ,,Zilele cărții beletristice” și ,,Zilele cărții tehnice” având ca obiect popularizarea unor cărți de valoare; Cenaclu literar ,,Ramuri” din oraș a funcționat, o vreme, pe lângă club; recenzi ale unor cărți au avut loc în secții ale întreprinderii ,,Industria Sârmei”, la Club, la Fabrica ,,Arieșul”, la Stația C.F.R., școli ș.a.
De semnalat faptul că, anual, Biblioteca desfășura zeci de de asemenea acțiuni ce erau mult apreciate, iar în ce privește numărul cititorilor care o frecventau, aceștia erau de ordinul miilor.
Într-o vreme, la Club și-a ținut cursurile filiala Câmpia Turzii a Școlii Populare de Artă din Cluj, clasele de actorie, canto și vioară, cu durata de trei ani.
Este cazul să mai amintesc un aspect interesant: pentru câțiva tineri artiști tineri amatori talentați care au debutat și s-au afirmat în aceea perioadă pe scena Clubului de la Câmpia Turzii, aceasta a fost rampa lor de lansare spre studii superioare de specialitate, devenind uneori profesioniști, ajunși mai târziu nume prestigioase ale unor teatre din țară.
În ,,Sala mare” și în ,,Foaierul” Clubului se organizau expoziții de pictură, cu lucrări semnate de artiști plastici din localitate, precum și de la Turda, Ocna Mureș, Cluj.
În peisajul variat al activității tineretului, se impuneau ca plăcută destindere unele ,,Seri culturale” însoțite de dans (cunoscute sub numele de ,,Joia tineretului”).
Între formele de notorietate în care se manifesta activitatea Clubului erau și Cercurile artistice și Cercurile de specialitate: de artă plastică (pictură), vioară, muzică vocală pentru copii, de balet pentru copii, foto, cineclub, cursuri de croitorie și broderie, de dactilografie.
După un plan bine determinat, într-o vreme, periodic aveau loc audiții de muzică simfonică înregistrată pe discuri și pe magnetofon, ocazii cu care se țineau expuneri despre viața și operele unor celebri muzicieni ai lumii.
Merită subliniat că pentru familiile salariaților întreprinderii ,,Industria Sârmei” la Club se organizau petrecerile publice (baluri și revelioane, carnavaluri ale copiilor).
Nu avem voie să uităm cele mai prestigioase formații artistice ale Clubului, care, bucurându-se de o deosebită prețuire a publicului, alcătuiau o adevărată fală a orașului Câmpia Turzii. Prin participarea la edițiile concursurilor și festivalurilor naționale ale artiștilor amatori, au fost nu o dată încununate cu distincții, Corul, Ansamblul folcloric (dansatori, actori, soliști vocali și instrumentiști), Echipa de teatru, Fanfara, Orchestra de muzică ușoară și soliștii ei vocali.
Aceste formații de bază au evoluat deseori –singure sau în colaborare – în fața publicului spectator pe scena Clubului și pe Stadionul din localitate, ori în turnee în mai multe orașe din țară, precum și la Căminele culturale din comunele navetiștilor de la ,,Industria Sârmei”.
Unele formații artistice de tradiție au ajuns la reușite demne de invidiat, în moment de vârf și datorită pregătirii făcute cu meticulozitate prin conlucrare cu instructorii competenți, profesioniști ai artei spectacolului veniți din Cluj și Turda.
Făcând prezența retrospectivă reprezentativă a activității formațiilor artistice ale Clubului, de ar fi să dau un exemplu perfect despre cifra impresionantă a membrilor acestora, e de-ajuns să amintesc: o statistică datată aprilie 1978 consemnează că numărul lor se ridică la 300, în cea mai mare parte fiind tineri salariați ai ,,Industriei Sârmei”.
Corect este spus totodată faptul că, în decursul timpului, formațiile artistice au avut o evoluție inegală: în vreme ce unele cu durată de mai mulți ani, sau chiar decenii, altele întrerupându-și activitatea sau chiar încetându-și-o definitiv după câteva luni.
Iunie 1980 a fost momentul excepțional al înfloririi activităților teatrale de la Câmpia Turzii. Cercul Dramatic din cadrul Clubului, care obișnuise spectatorii cu aleasă calitate a spectacolelor, a dobândit un atu prețios: este ridicat la rangul de Teatru Muncitoresc –unicul de acest profil din județ – cu statut special care implica stagiune permanent, cu spectacole numeroase și de certă valoare, sub patronajul și îndrumarea artistică a Teatrului turdean. S-a bucurat de o largă apreciere și a funcționat până în preajma revoluției din 1989.
Este de amintit faptul că în Sala mare a Clubului, între anii 1957 – 1989 și-a avut sediul instituția denumită inițial ,,Univesrsitatea Populară”, dar după scurtă vreme schimbându-și numele în ,,Universitatea Cultural-Științifică”. În cadrul acesteia se țineau prelegeri, o zi pe săptămână, câte 2 ore (după-amiaza sau seara), pentru răspândirea cunoștințelor de cultură generală și tehnico-ștințifice. Cursanții erau angajați ai întrprinderii ,,Industria Sârmei”.
Ar mai fi de adăugat că ,,Industria Sârmei”, aflată în plin stadiu al industrializării pe plan național, conducerea acesteia organiza în incinta Clubului:
-întruniri cu beneficiari ai produselor întreprinderii;
-reuniuni anuale de comunicări tehnico-ștințifice;
-concursuri profesionale pentru tinerii muncitori, sub genericul ,,Cine știe meserie câștigă”.
Clubul a fost întotdeauna o gazdă primitoare a manifestărilor altor formații artistice din localitate: de la școli, de la Fabrica ,,Arieșul”, de la Cooperatica Meșteșugărească ,,Prestarea” și de la Întreprinderea Comercială de Stat Mixtă.
Receptivitatea publicului din Câmpia Turzii față de marii artiști ai scenei românești i-a determinat pe conducătorii unor formații de renume (profesioniste și de amatori) să poposească deseori la noi în oraș, prezentând pe scena Clubului o parte a creațiilor lor.
Datorită în primul rând prestigiului de care se bucură Clubul de la Câmpia Turzii, într-un moment dat în anii ’60, aflându-se în România, vestitul actor francez de film Jean Marais și apoi balerinele ale Marelui Teatru Academic din Moscova, au fost prezenți pe scena Sălii noastre de spectacole, bucurându-se de o primire entuziastă din partea publicului.
Începând cu decembrie 1970, pe scena Sălii de Spectacole a Clubului, Cooperativa Meșteșugărească ,,Prestarea” din oraș organiza anual ,,Parada modei”. Ocazie când își etala produsele.
Șahiștii din oraș și-au desfășurat aici, de foartă multă vreme (și chiar în prezent) activitatea susținută prin întâlniri amicale și competiții.
Find un loc foarte căutat în viața de zi cu zi prin frumusețea clădirii și datorită numeroaselor activități desfășurate, incinta Clubului constituia nucleul polarizator preferat al tineretului, un spațiu comun de sociabilitate și recreere. Fără exagerare se poate spune că devenise destinația preferată de prieteni și îndrăgostiți să-și dea întâlnire acolo, ca să petreacă ore bune din timpul liber în ambianța multitudinii de posibilități pe care le oferea.
Cât privește perimetrul Clubului, trebuie menționat că acesta a fost extins. În decursul anilor ’60 edificiului adăugându-i-se alături – în mod mecanic, contopirea cu porțiunea existentă – două componente despărțite între ele, construite cu fonduri alocate de întreprinderea ,,Industria Sârmei”:
-în septembrie 1962 a fost inaugurat pavilionul inițial ,,Sala Cultural-Sportivă. Deși înzestrată cu scenă și fosă pentru orchestră, destinate spectacolelor artistice, o acustică proastă a împiedicat folosirea respectivei săli în acest sens. Așa încât, curând, a rămas numai ca baza sportivă, numindu-se ,,Sala Sporturilor”;
-apoi s-a construit o altă anexă, ,,Cinematograful de vară”, cu o capacitate de 1000 de locuri, aflate sub cer deschis. Cei drept, a fost folosit doar când și când, rularea filmelor în aer liber, la vreme de seară, fiind condiționată de situația meteo, dovedindu-se o investiție păguboasă așadar.
În mod inevitabil, în consonanță cu comandamentele oficiale politicianiste din anii ’60 – ’80 ai veacului trecut, au existat în sfera activității Clubului unele imixtiuni ideologice – utilizate ca mijloc de propagandă – prin formații și acțiuni impregnante de domeniul doctrinar de partid și al canoanelor festive ale vremii.
PERIOADA A TREIA
De la 1990 încoace: Anii au zburat. Adevărul este că în etapa cea mai nouă de existență a instituției au survenit prefaceri multe și la esență. Deși cu o tradiție bogată, s-a petrecut o mare pierdere, o adevărată decădere în ritmul, dinamica și ponderea ei normală pe care o avusese în viața cotidiană colectivă raportată la ce a fost. Dintre activitățiile de bază existente în anul 1989, până astăzi doar Biblioteca și șahiștii și-au păstrat programul cotidian de funcționare.
Nu trebuie omis în această constatare un fenomen current: declinul s-a datorat îndeosebi contextului că mai toată populația orașului Câmpia Turzii se uită exclusiv și obsesiv la televizor, care-i acaparează timpul liber.
Pentru păstrarea memoriei cititorilor:
De reținut, cu data de 1 mai 2003, printr-un protocol oficial, S.C. ..Industria Sârmei S.A. transfer cu titlul gratuit în administrarea Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii, patrimonial Clubului Muncitoresc și Cinematograful în aer liber.
La 28 noiembrie 2003, Consiliului Local al municipiului hotărăște schimbarea numelui din ,,Clubului Muncitoresc Industria Sârmei” în Casa de Cultură ,,Ionel Floașiu”. Atribuirea noii denumiri având temei istoric: în memoria patronului spiritual al așezământului.
Mărturisesc la încheierea prezentei treceri în revistă: neexistând o lucrare de la sine edificatoare referitoare la istoricul Casei de Cultură, aș fi dorit tare să aduc expunerea mea până astăzi. Lipsindu-mi, din păcate, informațiile și materialul documentar necesar despre intervalul ultimilor șaisprezece ani (de la 1990 încoace), a fost o intreprindere prea grea să concretizez respectivul ciclu de narațiuni. Aceasta rămânând, așadar, un segment care așteaptă să fie cercetat și apoi scris. Aș fi fericit dacă cineva, având posibilitatea să o facă, își va da osteneala să mă succeadă, ,,preluând ștafeta” spre a completa ceea ce lipsește.
Acei iluștri directori, stâlpi de bază în activitatea instituției
Consider că este cu totul firesc ca în istoricul Casei de Cultură, să le fie acordat locul cuvenit celor mai destoinici dintre directorii care s-au aflat în fruntea instituției pe perioade lungi, prin eforturile pe care le-au făcut, au contribuit hotărâtor la deosebitul ei avânt.
Trecerea timpului n-a făcut decât să potențeze valoarea.
Anii din partanteze reprezintă perioada de directorat.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
