Am discutat azi cu mămica lui, care ne-a povestit despre cum se mai simte băiețelul.
„Am fost cu el la medic la Cluj si mi-au prescris încă un tratament pe lângă ce are în momentul de față. Săptămâna viitoare mergem iar. Apoi, în noiembrie avem programare pentru internare. Doctorița la care am fost ne-a recomandat să îl ducem la clinică în Austria sau Germania. Facem in continuare kinetoterapie acasă. Pentru investigatii mai multe , ceea ce inseamnă costuri mari, pe care noi nu ni le permitem.
Cheltuielile se ridică la 40-50.000 euro.
Patric, din păcate, a fost depistat si cu epilepsie si paralizie cerebrală” ne-a declarat mama lui Patric, cu lacrimi în ochi.
Mai jos, puteți citi despre povestea tristă a băiețelul atât de încercat de soartă
Mama lui Patric, o tânără care de mai bine de 7 ani își îngrijește copilașul exemplar. Patric este practic dependent de ajutorul mamei. Tatăl lui este la muncă, muncește zi și noapte pentru a putea acoperi cheltuielile imense ale tratamentului și medicamentelor.
Patric s-a născut sănătos, a fost puternic, era un bebeluș normal, fără să știe nimeni ce va urma. La vârsta de 6 luni, mama acestuia a mers la medic pentru a-i face vaccinul obligatoriu, așa cum fac toți părinții. Nimic deosebit până aici …însă după o perioadă, mama lui a observat că Patric nu-și mai ținea capul stabil…parcă nu mai avea putere. Un lucru îngrijorător pentru o tânără mamă, astfel că împreună cu Patric s-a îndreptat din nou spre medic pentru a afla din ce cauză copilașul nu-și mai poate ține capul sus. Medicul care i-a făcut vaccinul s-a pensionat la puțin timp astfel că nu a mai fost de găsit. Așa se face că Laura, mama lui Patric, s-a orientat spre alte cabinete medicale și alți medici. La primul consult i s-a spus că, copilul este „leneș” dar o să-și revină, alți medici au dat vina pe lipsa de fier, iar așa se face că, copilul a început la recomandarea medicului un tratament cu fier, însă timpul trecea iar Patric nu se ridica de pe pat.
Șanse de vindecare
Tot de la mama lui Patric am aflat că au fost medici care i-au dat șanse de vindecare. Ce veste mai minunată poate să audă o mamă pentru copilul ei care la vârsta de 7 ani este imobilizat pe pat?
Acesta a urmat un tratament de fizioterapie, un tratament medicamentos și un regim strict. Din păcate el singur nu poate mesteca astfel că toată mâncarea îi este „pasată” de mamă. În urma acestui tratament s-au văzut căteva îmbunătățiri. Însă costul imens dar și pandemia care a lovit România în luna Martie au făcut ca toate acestea să se oprească.
Ce înseamnă tratamentul lui Patric?
Laura, mama lui Patric ne-a deschis un sertar din bucătărie care era plin de medicamente…toate pentru copilaș. Din păcate aceste medicamente nu sunt compensate. Din salariul tatălui și ajutorul de îngrijire al mamei se cumpără aceste medicamente. Tratamentul unei ședințe de fizioterapie de asemenea, costă, iar Patric are nevoie de cel puțin trei ședințe pe săptămână. Regimul alimentar este unul bazat pe alimente bogate în fier, care de asemenea costă.
O zi din viața lui Patric
Patric se trezește de dimineață. Fiind depedent de mama sa, practic nu poate să zică dacă îl doare ceva, dacă îi este foame sau sete. Mâncarea îi este „pasată” de către mama sa. Micul dejun durează cam o oră și 30 de minute, nu pentru că mânâncă mult ci din cauza faptului că nu poate mesteca. Apoi luarea medicamentelor durează încă 30 de minute. După care este spălat, schimbat și atunci când timpul o permite este așezat într-un cărucior special care-i protejează și capul, gâtul nu poate susține capul copilului. Din păcate în scurt timp acest cărucior special îi va rămâne mic iar posibilitățile părinților sunt limitate. Toate veniturile abia le ajung pentru tratamentul de bază al copilului.
Puteți dona in contul mamei lui Patric, utilizând datele de mai jos!
Vasari Laura Beata RO59BTRLRONCRT0412209601
Orice ajutor contează! Împreună îl putem ajuta pe Patric să umble pentru prima dată în viața lui!