Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.
Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale a fost bazată pe „un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”, conform Mediafax.