Astăzi, la Primăria Municipiului Câmpia Turzii a avut loc o reuniune de lucru pe tema accesării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2021-2027. Cu acest prilej am fost onorați de vizita domnilor Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Raul Pop, director în Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, i-a informat pe invitați în legătură cu proiectele de investiții cu finanțare europeană implementate de municipiul nostru.
De asemenea, au fost prezentate atât proiectele de investiții pentru care Municipiul Câmpia Turzii solicită finanțare prin Planul Național de Reziliență și Redresare, cât și prin Programul Operațional Regional 2021-2027.
Prin PNRR, s-a obținut deja finanțare pentru proiectele „Reabilitarea conacului Szentkereszty – Bethlen”, respectiv „Construire creșă pe strada Nichita Stănescu”, iar municipiul nostru a solicitat fonduri pentru următoarele proiecte:
• Construire de locuințe nZEB;
• Renovare Energetică Aprofundată a Clădirilor Publice;
• Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS / alte infrastructuri TIC;
• Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană;
Totodată, prin Programul Operațional Regional 2021-2027, se va solicita finanțare pentru următoarele proiecte de investiții:
• Coridor de mobilitate alternativă Velo Arieș;
• Traseu „Coridor de mobilitate II Strada Laminoriștilor”;
• Coridor de mobilitate II strada 1 decembrie 1918;
• Regenerare Urbană Cartierul Blocuri, Cvartal 1, 2, 3 + Zona Centrală;
• Regenerare Urbană Cartier Lut, Faleză Râul Arieș;
• Spații verzi urbane – Parc Berc;
• Construire de 30 de locuințe pentru tinerii defavorizați;
• Centru de tineret multifuncțional, cu teren de fotbal, sală de forță și zonă de recuperare post-efort – Stadionul „Mihai Adam”;
Dacă în perioada 2014-2020, valoarea proiectelor europene implementate la Câmpia Turzii a fost de 40 de milioane de euro, în perioada 2021-2027 ne propunem să depunem proiecte cu finanțare europeană în valoare de 80 de milioane de euro.
Ulterior, domnul secretar de stat a efectuat o vizită la obiectivele de investiții aflate în implementare, respectiv Complexul Polisportiv „Alfagen Park”, Bazinul Didactic de Înot, Centrul de Servicii Sociale, Liceul Teoretic „Pavel Dan” și Complexul de Agrement „Trei Lacuri”.
Domnul secretar de stat a apreciat modul în care municipiul nostru se dezvoltă prin implementarea obiectivelor de investiții cu finanțare europeană și a încurajat executivul să absoarbă cât mai multe resurse europene, în politica de coeziune următoare.
Direcția Relații cu Comunitatea