<
Actualitate

Orășelul fantastic de 1 Iunie la Turda

Parcul Central se transformă în orășelul fantastic al copiilor în perioada 1-2 iunie!

Primăria Municipiului Turda organizează și în acest an, în perioada 1-2 iunie, un eveniment dedicat copiilor. “Sărbătoarea Copilăriei” de anul acesta vine cu foarte multe surprize și peste 40 de evenimente și activități special dedicate celor mici.

Copiii se vor putea bucura în cele două zile, sâmbătă și duminică, de o atmosferă de poveste, jocuri, concursuri, spectacole, expoziții, parc de distracții și multe premii. Cele mai îndrăgite personaje de poveste, dar și roboții giganți Optimus Prime și Bumblebee vor fi gazdele celor mici în Parcul Central!

Invitatul special la această ediție va fi DORIAN POPA, care va susține un concert pe scena din Parcul Central, duminică, 2 iunie, de la ora 18.05.

La spectacolele de la scenă vor participa și copiii înscriși la cluburile vocaționale din municipiu. Evenimentele vor începe zilnic la ora 10.00 și se vor încheia în jurul orei 20.00.

Deschiderea oficială va avea loc sămbătă, 1 iunie, de la ora 12.00 în Parcul Central.

Programul complet aici:

Parcul Central se transformă în orășelul fantastic al copiilor în perioada 1-2 iunie!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS