Digitalizarea, automatizarea, și în general, integrarea noilor tehnologii în domenii cheie a devenit o cursă contra-cronometru.
Rivalitățile viitorului proxim nu mai țin de armate si artilerie, ci de capacitatea de a inova în sfera înaltelor tehnologii. Cea mai aprigă competiție între cele doua mari puteri ale lumii, SUA și China, se joaca mai ales în domenii precum inteligența artificială.
În această competiție, Europa a rămas nepermis de mult în urmă. Deși are toate premisele să fie un actor important pe piața globala de IT, în Uniunea Europeană nu există încă un hub tehnologic care să concureze de la egal la egal cu marile puteri tehnologice.
Paradoxul este cu atât mai pregnant cu cât în Europa există mai multe state, între care România ocupă un loc special, care beneficiază de o resursă umană de excepție. De cele mai multe ori SUA reușește să atragă mințile cu potențial, lăsând bătrânul continent departe de potențialul său optim.
Lumea occidentală a înțeles insă că trebuie să strângă rândurile, iar cooperarea tot mai robustă dintre cele două maluri ale Atlanticului își face simțită prezența inclusiv pe zona investițională și a transferului de tehnologii. În acest registru se înscrie și parcursul companiei WTZ Technologies, entitate preluată de omul de afaceri american de origine română, Nick Onisim Dorneanu.
WTZ Technologies are în potofoliu o serie de soluții software complexe și reziliente ce au fost deja implementate cu succes în Statele Unite. Fie că vorbim despre sectorul de management al unităților spitalicești, ori de gestionarea bazelor de date și fluxurilor din sistemul bancar, WTZ Technologies va reprezenta o inițiativă din avantgarda noii relații bilaterale augmentate a Statelor Unite cu România.
Reprezentanții companiei româno-americane au dezvăluit că vizează mai multe domenii cheie in țara noastra, specificând totodată că sectorul medical reprezintă prioritatea zero. Lipsa unui management integrat, cu baze de date automatizate și actualizate permanent reprezintă nu doar o problemă în realizarea atribuțiilor de bază, dar conduce și la o risipă enormă de resurse financiare pentru bugetul Sănătății. Pe baza experienței acumulate deja în colaborarea cu sute de unități spitalicești din Statele Unite, compania WTZ Technologies promite că va transfera și implementa în România bunele practici asimilate din sistemul american.
Cu bani europeni și tehnologie de varf americană, spune CEO-ul WTZ Technologies, România poate deveni lider regional în materie de dezvoltare software și noi tehnologii. Iar provocarea adevărată nu este aceea ca România să devina un simplu „end user” ci să-și extindă la rându-i serviciile către noi piețe, odată ce va accesa aceste soluții inovative.