Biserica Sfântul Ilie Proroc din Câmpia Turzii, are din nou un motiv de bucurie. D-nul Moldovan Petru, care este Paraclisierul bisericii (ajutorul preotului în altar și la trasul clopotului), a împlinit 90 de ani.
D-nul Moldovan Petru s-a născut la 31 ianuarie 1933 în satul Dâmbul, comuna Sâmpetru, județul Mureș. În 1957 a venit cu soția Maria la Câmpia Turzii, deoarece s-a angajat la Fabrica de Cărămidă din cartierul Lut, CâmpiaTurzii. La 20 de ani, ca mai toți tinerii face stagiul militar la Galați, Roman și Iași.
Fiind o fire energică a îndrăgit sportul rege, fotbalul. A antrenat copiii de la echipa de fotbal de la Lut. Mulți din acei copii, odată cu trecerea anilor au devenit jucători emblematici ai clubului Industria Sârmei, echipă care a ocupat ani buni Divizia B, precum, Voroneanu Arghir, Vesa Ioan, Matyaș Iosif și mulți alții, jucătorii purtându-i recunoștință pentru că la foarte mulți dintre ei i-au format și le-au pus ghetele în picioare.
La fabrică a îndeplinit funcții la sectorul Administratie al Pompierilor, a fost descris ca un om harnic, un om exemplar atât în meseria pe care o practica, cât și în conduita de zi cu zi. După aproximativ 38 de ani de muncă, a ieșit în 1990 la pensie.
După ce s-a mutat la blocuri și odată cu înființarea bisericii nr 5, Sfântul Ilie Prorocul, d-nul Petrică a venit cu drag la această biserică, unde domnia sa se simte bine, mai mult de atât, este implicat activ de mai bine de șapte ani în ceea ce este necesar bunului mers al bisericii. Duminică pe 22 ianuarie 2023, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea bisericii d-nul Moldovan Petru sau nea Petrică cum îl știe lumea, a primit o Diplomă de Aleasă Cinstire din partea Mitropoliei Clujului, pentru dragostea și zelul față de biserica străbună, dar și pentru aniversarea frumoasei vârstei de 90 de ani. De asemenea, duminică 29 ianuarie 2023, la finalul Sfintei liturghii, părintele Rațiu Raul George l-a premiat cu o icoană, iar biserica i-a cântat ,,La mulți ani”. D-nul Moldovan Petru este omul care, datorită vieții exemplare, se pliază perfect pe proverbul ,,Omul sfințește locul”.