„Nick” Onisim Dorenanu, un puternic om de afaceri american de origine română a decis recent să-și crească prezența investițională pe piața din România. Sectorul în care a dezvoltat cele mai multe business-uri în SUA este cel IT, iar potențialul țării noastre în acest domeniu este deja de notorietate și peste ocean.
Întrebat dacă decizia este una pragmatică, sau mai curând sentimentală, Nick Dorneanu a răspuns: „Cele două aspecte nu se exclud în cazul meu. Nu am putut niciodată să mă desprind complet de țara natală și sigur că asta se traduce într-un soi de subiectivism, însă cand vine vorba despre domeniul IT să știți că România nu este o destinație de compromis. Fie că vorbim despre dezvoltare software (programatori) sau inovare tehnologică vitală în industriile de vârf, potențialul resursei umane românești este absolut impresionant. Acea istorisire legată de faptul ca la Microsoft, sau în anumite companii IT din Sillicon Valley, româna este a doua limbă vorbită, să știti ca nu este un simplu mit. Școală românească de „IT-iști” este extrem de prolifică, iar asta conferă României un avantaj competitiv fulminant.
Deși SUA este țara mea de adopție, căreia îi sunt profund recunoscător pentru ceea ce mi-a oferit, vă spun sincer că întotdeauna am avut un gust amar legat de faptul că România nu a știut să-și fructifice oportunitățile. Bucureștiul, Clujul sau Iașiul pot deveni în orice moment hub-uri de dezvoltare a unei infrastructuri IT de business comparabilă cu orice asmenea centru de pe mapamond.”
„Nick” Onisim Dorneanu este cunoscut în Statele Unite și pentru afacerile din industria farmaceutică sau cea imobiliară. Deș, la acest moment nu a dorit să dezvăluie prea multe detalii despre planurile din Romania, omul de afaceri de origine română a lăsat de înțeles ca domeniul IT este doar preambulul unei planificări multisectoriale mult mai amplă: „Am în pregătire cel puțin trei domenii pe care vreau să le dezvolt în România. Voi acționa însă într-o manieră precaută și graduală. Sunt încă semne de întrebare legate de legislație, de predictibilitatea sistemului fiscal. De exemplu, chiar în ultimile săptămâni au fost mai multe modificări la politica fiscală, ceea ce poate schimba fundamental un plan de afaceri.
Atunci când faci o investiție trebuie să ai o imagine de ansamblu pe termen lung, altfel nu poți determina randamentele, intervalul de amortizare al investiției etc. Am fost conștient atunci cand am făcut acest pas că voi avea parte de provocări, însă dorința de a clădi ceva în România este mult mai puternică decât piedicile unui sistem ce nu a ajuns încă la maturitate. Trebuie să-i dăm României o șansă.
Trebuie să dezvoltăm afaceri trainice, complexe și nu pseudo-afaceri de tipul „take the money and run”. Această țară a fost prea mult speculată de aventurieri, însă punțile ce observ că se creează actualmente în relația cu SUA îmi dau încredere că intrăm într-o nouă epocă a relației bilaterale România- Statele Unite. Sunt hotărât sa pun umărul la această poveste de succes” a conchis omul de afaceri american de origine română „Nick” Onisim Dorneanu.