Ce bine este când poți primi sprijin din partea prietenilor. Despre prietenie, omenie și ajutor, vrem să vorbim în articolul acesta. O țară întreaga a fost zguduită de vestea că localitatea Ocoliș (jud. Alba) a fost afectată grav de fenomenele meteo extreme. Ploile și vijeliile au distrus câteva case, iar alte 20 au fost grav avariate. Zeci de persoane au fost evacuate din fața apelor revărsate. Tot ceea ce au agonisit cetățenii din Ocoliș a fost luat de apele învolburate. Drumuri blocate, străzi rase de pe fața pământului și multe bunuri distruse, au completat tabloul nefericit. Însă, tot timpul trebuie să vedem partea plină a paharului și, la necaz, să îi vedem pe cei care sar în ajutor.
Ei bine, niște oameni cu sufletul mare din comuna Mihai Viteazu au fost la datorie. O datorie civică, o lecție de omenie și dragoste fața de aproapele.
În data de 24 iulie, angajați ai administrației comunei Mihai Viteazu ( 15 persoane), în frunte cu viceprimarul Paul Olaru, au sărit întru ajutorarea familiilor greu încercate din Ocoliș.
Din curtea administrației a fost dus și un utilaj care a fost de mare ajutor activității pe care oamenii cu sufletul mare din comună au întreprins-o. Mai mult decât atât, oamenii de omeniei au pus mână de la mână și au strâns o sumă consistentă de bani cu care au ajutat două familii afectate de calamități.
„Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat în sprijinul semenilor noștri și au dat dovadă de responsabilitate socială, spirit civic, OMENIE!”, a fost postarea viceprimarului Paul Olaru.
Jos pălăria, administrația locală Mihai Viteazu pentru gest!