<
Actualitate

Olga Morar, director Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna”: Vă așteptăm cu drag să construim împreună”

Luni, 10 septembrie, clopoțelul va anunța începerea noului an școlar. La fel ca şi în anii precedenţi, Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” a fost interesată să asigure condiții optime pentru derularea procesului educativ și a celorlalte activități specifice.

„Se spune că educația este ceea ce rămâne după ce învățăm să citim, să scriem și să vorbim corect, după ce am pătruns tainele limbii lui Moliere sau ale lui Shakespeare, după ce am învățat socotitul și teoremele, tainele vieții în univers și adevărul istoric, sentimentele izvorâte din artele vizuale și din sunetul muzicii.

Dragi elevi și părinți, sub semnul acestei scurte pledoarii, direcțiunea și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ,,Andrei Șaguna” vă așteaptă cu drag să construim împreună, să traversăm împreună și în acest an școlar, 2018-2019, drumul educației, să le oferim copiilor calea deschisă spre a gândi liber înainte de toate, spre a avea tăria pentru a-și susține convingerile și pentru a-și îndeplini visurile. Conduși de încredere, ne dorim ca anul școlar care începe să ne aducă bucurie și zâmbete izvorâte din reușite, din rezultate deosebite la toate examenele, concursurile, competițiile și evaluările pentru care, cu siguranță suntem pregătiți.

Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” vă așteaptă într-un mediu care asigură condiții optime de igienă și siguranță cu săli de clasă inspirate din universul poveștilor pentru cei mici și pline de bucurie și de culoare pentru cei mari”, a fost mesajul doamnei director Olga Morar.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS