Spitalul Municipal Turda în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și cu sprijinul Primăriei Municipiului Turda organizează marți,12 octombrie, în intervalul orar 8.00-13.00, o nouă campanie de donare de sânge.
Toți cei care doresc să vină în sprijinul celor aflați în nevoie sunt așteptați la ambulatoriul spitalului (policlinica), parter camera 4 – cabinet kinetoterapie.
❗Printre cei aflați în nevoie este și mult iubitul părinte, Vasile Știopei care are nevoie de sânge. Pe această cale, facem apel către toți locuitorii să se alăture acestei campanii.
Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță, de către personal medical calificat.
Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndepliniți următoarele condiţii:
➡vârsta: 18-60 ani;
➡greutatea: 👩femei – între 55 și 100 kg; 👨bărbați – între 60 și 110 kg;
➡pulsul: 60-100 bătăi pe minut.
Important ❗
➡să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase, etc.);
➡să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere);
➡să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
➡să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (excepție: anticoncepționalele, suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc);
➡să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
➡să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după);
➡să nu consumați alcool cu 48h înaintea donării.
🧾Ce acte trebuie să am la mine:
➡cartea de identitate
Pot dona sânge dacă am avut Covid ❓
✅DA – dacă au trecut cel puțin 14 zile de la izolare sau 28 de zile de la efectuarea unui test RT-PCR pozitiv.
🧾Ce acte trebuie să am la mine dacă am trecut recent prin boala Covid❓
➡cartea de identitate
➡scrisoarea medicală din spital (doar în cazul persoanelor care au avut nevoie de spitalizare).
Pot dona sânge dacă m-am vaccinat ❓
✅DA – dacă au trecut 7 zile de la imunizarea cu vaccinul Pfizer sau Moderna.
✅DA – dacă au trecut 28 de zile de la imunizare cu vaccinul AstraZeneca și Johnson & Johnson.
🧾Ce acte trebuie să am la mine:
➡cartea de identitate
➡certificatul de vaccinare.
🤝Din recunoștință, vom recompensa donatorii cu:
➡analize medicale – care se efectuează la cerere (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B/C, HIV, HTLV sau analize biochimice);
➡7 bonuri de masă;
➡adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă sau de la universitate;
➡adeverință de 50% reducere pentru un abonament pe mijloacele de transport în comun.
Printr-un simplu gest putem fi supereroi și să salvăm viețile celor care acum au nevoie de noi!