Am hotărât să scriu aceste rânduri și să dăm Cezarul ce este al Cezarului. Dacă vreți, o recunoștință morală față de persoanele care s-au implicat în bunul mers al comunității pentru evenimentele desfășurate în 2018
Nu vreau să vorbesc decât de 3 persoane care, după părerea mea, au pus suflet în facerea de bine.
1.Irina Munteanu
Irina este fața nevăzută a administrației locale, tot timpul pregătită, tot timpul pe baricade. Este responsabilă de partea culturală din oraș.Toate evenimentele care s-au desfășurat în municipiul Câmpia Turzii, au trecut în primă fază pe la ea.
Irina este o femeie puternică, în pofida chestiunilor care se spun despre femei. Ea este puternică. Este foarte greu să muncești toată ziua într-o administrație locala, unde șef îți este un primar exigent, care vrea să fie totul ca la carte. Este foarte greu să stai tot timpul cu capul sus când lumea critică.
Având o experiență mare pe partea socială, fiind fost coordonator la Centru de Zi Spiridușii și Centrul Carine, Irina a știut tot timpul cum să trateze o problemă și cum să reacționeze când toate au mers bine.
Este legată de copiii, legata de oamenii cărora le înțelege problemele și, dacă îi sta în putință, ajută pe toată lumea.
Ai o satisfacție deosebită în momentul când, pleci de la un loc de muncă, lumea vorbește pozitiv de tine. Asta denotă că la fostul loc de muncă, ti-ai făcut bine treaba. Copiii care i-au trecut prin mâna, îi sunt recunoscători și vorbesc foarte frumos de Irina.
Zilele trecute am sunat-o pentru un interviu și deși avea o tonă de acte în față, a avut bunăvoința să îmi acorde câteva cuvinte. Spunea că cel ce zice că în administrația din Câmpia Turzii nu se muncește, greșește cu desăvârșire. Și așa e, cu câteva excepții, așa e.
Irinei îi place să ajute, însă nu dorește să iasă în față, deși își pune amprenta pe proiecte importante, nu dorește ca ea să fie lăudată. La urma urmei, este un om, căruia nu îi place să fie în centrul atenției. Însă de multe ori, acești oameni trebuie promovați, acești oameni trebuie evidențiați.
Vorbim despre oameni, nu despre roboți, vorbim despre persoane, nu despre persoanje, vorbim despre bunătate, nu despre rea intenție.
Nicușor Lăcătuș
Cel mai voluntar dintre voluntarii municipiului Câmpia Turzii. Nicușor face totul din inima și din credința că ceva pe această lume s-ar putea schimba. Nu îi trebuie bani, nu îi trebuie laude, nu îi trebuie nimic, decât niște activități unde să participe. Pe Nicușor l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani și mă întrebam de ce se implică el în atâtea lucruri care, teoretic și practic, nu îi aduc nici un beneficiu material.
După am înțeles că Nicușor e un om căruia nu îi trebuie părți materiale, nu îi trebuie statui, nu îi trebuie lauri, el are un Crez, și îl urmează cu sfințenie.
Nicușor a crescut la orfelinat, însă asta cred că l-a întărit pentru a face bine, mereu și mereu. Are o groază de activități, însă nu se plânge și este mereu cu zâmbetul pe buze.
Când l-am contactat pentru a oferi un ajutor la diferite evenimente, nu a spus nu, dimpotrivă, m-a intrebat cu câți voluntari să mai vină în ajutor.
Nicușor este printre cei mai longevivi membri ai Fanfarei Promenada din Câmpia Turzii, de peste 34 de ani servește această pasiune. De asemenea pregătește Grupul Melody, un grup de tinere talente care cântă și încântă oriunde participă și cu care Nicușor are satisfacții deosebite. Cel mai bun exemplu, sau punctul maxim pentru Nicușor, a fost în momentului când o tânără cu o voce de înger pe care el o pregătea, (Crina Cristurean) a ajuns în semifinalele concursului „Românii au Talent”.
Este de o modestie nemaiîntâlnită, este fericit când ajută și când poate să fie util și asta face din Nicușor Lăcătuș un om implinit.
Pentru munca, sacrificiile și devotamentul său exemplar, a fost desemnat, în 2010, „Omul Anului” pe Statul Major al Forțelor Aeriene. De asemenea, edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, i-a conferit titulatura de cetăţen de onoare al municipiului, în 2017.
Sergiu Jucan ” Tabaco”
Îmi este foarte greu să scriu de el, pentru că nu îi place să fie în centrul atenției. Este genul de om care te ajută tot timpul, doar să îi ceri asta. Anul acesta, Ziarul 21 a avut un șoc foarte mate, pierzând cel mai important pion de pe tabla de șah, pe Lia Durlan. Comunitatea a pierdut-o pe cea care, timp de 14 ani a condus cu o mână de fier această instituție de presă. Lia a plecat la cele Sfinte și Veșnice pentru a face ziarul acolo sus în ceruri. Dumnezeu să o odihnească și să aiba grijă de sufletul ei.
Este un om puternic care îndrăznește să creadă cu toată ființa sa că poate duce lucrurile la o cota alarmantă. Și în 2019 sunt exact 2019 motive pentru a demonstra acest lucru alături de familia 21.
Revenind la Sergiu, este un tip caruia îi plac oamenii sinceri cu care poate purta o discuție deschisă. De câte ori îi s-a cerut, s-a implicat în rândul societății. Niciodată nu a zis pas. Dacă ai probleme noaptea târziu, poți să îl suni pentru a-i cere ajutorul, și poți să fii 100% convins că îți va răspunde.
E bun pentru că vrea, nu pentru că îi impune cineva. Oricum, este un om onest, dîrz și sufletist căruia îi plac oamenii care fac ceva în viața sau lasă ceva bun în urma lor.
Evenimentul care m-a marcat, a fost cel caritabil „Împreună pentru Rareș Andrei” unde, alături de alți prieteni, am pus mâna de la mâna, leu cu leu, pentru a ne atinge obiectivul. El era omul cu ideile, inițiatorul la multe activități pe care le-am desfășurat în pregătirea evenimentului. Era responsabil, în ziua evenimentului, de organizarea organizatorilor, de a nu lipsi nimic de la probele sportive și din perimetrul unde se desfășura eventul. La final a avut cele mai mari emoții… pentru că am reușit să adunăm cât ne-am propus. Atunci mi-am dat seama de calitatea cea mai de preț pe care Sergiu o are, bunătatea!
Cine se asemăna se adună, asa zice o vorbă din bătrâni și chiar cred acest aspect.
Că vorbim de Irina, Nicușor sau Sergiu, vreau să spun atât: Jos Pălăria pentru modul cum v-ați implicat de-a lungul timpului în viața comunității din Câmpia Turzii!
Ăștia sunt ei, oamenii din umbră, care nu doresc reclamă, apariții TV sau like-uri. Sunt doar ei… și atât!
La mulți ani Câmpia Turzii! Să ne vedem mai tari, mai puternici și mai buni, în 2019!