„Activitatea administrativă implică și momente neprevăzute, dar emoționante. Unul dintre acestea s-a petrecut chiar astăzi, când domnul Mihai Sărmășan – cetățean al Municipiului Câmpia Turzii – și-a manifestat dorința de a mă întâlni.
Deschis la astfel de momente, nu am ezitat să-l primesc pe domnul Sărmășan în biroul meu.
Deși nevăzător, domnul Mihai Sărmășan este o sursă de inspirație pentru mulți, fiind un exemplu de perseverență și implicare socială. El participă la programe de sprijin moral și spiritual pentru sute de persoane condamnate la detenție în penitenciarele Aiud și Gherla. De asemenea, acesta este un membru marcant al comunității penticostale din orașul nostru.
Pe parcursul întâlnirii, oaspetele instituției noastre și-a exprimat aprecierea față de măsurile de sprijin luate la nivelul municipiului, pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități. Totodată, acesta a evidențiat utilitatea rampelor de acces, a acțiunilor Primăriei în comunitate și – în general – a prezentat un feedback pozitiv vizavi de instituție.
Am apreciat deschiderea și viziunea domnului Sărmășan. De asemenea, așa cum am exprimat în nenumărate interviuri, ușa mea este deschisă pentru toți cetățenii.”
Dorin Nicolae Lojigan.