<
Actualitate

O nouă expoziție colectivă – ,,Vechile culturi ale popoarelor lumii”

Restaurantul Liador din Câmpia Turzii a găzduit vineri, 28 aprilie 2023, de la ora 18,00, o nouă expoziție colectivă intitulată ,,Vechile culturi ale popoarelor lumii”. Lucrările expuse vin în ton cu tematica, să ne introducă în trecut, în incursiunea timpului, a diverselor culturi. În deschiderea acestei expoziții, coordonatorii acesteia, d-na Mihaela Ianoș și d-na Rad Elena, au susținut o scurtă prelegere, despre diverse culturi și civilizații de mult apuse.
Au mai luat cuvântul d-na Maria Chibacu și Cristina Sârbu.

Maria Chibacu, artist plastic Asociația Artiștior Plastici Câmpia Turzii:
-Astăzi vreau să vă vorbesc despre emoție, emoția creației. Căutând inspirație am găsit o carte în bibliotecă cu foarte multe elemente și amănunte legate de evoluția artei. De ce am ales aceste două perechi, (Se referă la tabloul expus – n.r. ) de fapt aceste două perechi le-am configurat în tablouri care de fapt amândouă sunt statui, o statuie funerară și această statuie din lemn a fost găsită undeva în Noua Guinee, neprecizând data exactă a creației propriu-zise, a originii, undeva în Noua Guinee, dar nu se spune anul, undeva între anii 100-200 după Hristos, diferența nu este foarte mare. Această lucrare inspirată dintr-o statuie funerară etruscă, o civilizație care a trăit înaintea romanilor, undeva pe teritoriul Itraliei, care a fost creată la câteva sute de ani. Diferența este desigur imensă, aici toul este la minimum elemente, detalii anatomice, totul este atât de simplu încât este foarte modern.

Cristina Sârbu, artist plastic Asociația Artiștior Plastici Câmpia Turzii:
-Bună ziua , bine v-am găsit, bine ați venit! Vă voi spune câteva cuvinte despre motivația din spatele lucrării mele Tripticul Nemuririi, de ce mi-am dorit să o pictez. Vreau să mulțumesc celor care au ales această tematică au creat pentru mine o oportunitate de a-mi pune idei mai vechi pe pânză și să rămân în spiritul lucrării mele pot spune că s-a brodit bine acum. Eu am ales să merg pe filiera mitologie, legende, obiceiuri, simboluri și în jurul lor să țes o poveste vizuală. Nu m-am îndepărtat prea tare am rămas la noi în bătătură cum se zice.

Această lucrare a luat naștere din respectul meu profund pentru folclorul autentic arhaic dar și pentru că simt nevoia de curat de adevărat, real în lumea zilelor noastre când mult e măsluit, adevărul trunchiat, falsificat și atât de maleabil încât nu-l mai sprijină bine coloana vertebrală. Așa că alerg mental spre un izvor nesecat de înțelepciune, claritate dar și cu valențe magice protectoare așa cum ar face o fiică cu mama sa. Cu acestă lucrare vreau să aduc în atenția minții și inimii de azi cunoașteri vechi dar care erau atât de firești pentru străbunii noștri care știau să scrie pe ii, marame, ștergare, lăzi de zestre, obiectele personale o poveste care devenea o armură spirituală pentru beneficiarul care le purta și folosea. Prin faptul că am ales să pictez Zânele Cunoașterii în apă descriu un ritual de abluțiune, spăl praful de pe memoria noastră ancestrală, se curăță și ne permite accesul la cunoașterea reală, cred că e previzibil ce flori am ales pentru a lăsa mesajul să fie întregit de intenție. (flori de Nu mă uita)
Simboluri vechi uitate cuprinse în narațiuni brodate cu fir colorat și de aur povestesc privitorului Geneza lumii, Cosmologia, Actul Întemeierii, ce lucruri sunt faste și ce e nefast și are nevoie de a fi oprit cu pavăză de protecție magică.

Această poveste simbol cuprinde elemente care vorbesc pe rând despre Tripticul Nemuririi un emițător de energie benefică prin valoarea și încărcătura lui simbolică dar și magică. Plecând de la Arborele Cosmic și Axul lumii, Arborele sacru devenit pom al vieții, al destinului, țâțânile vieții reprezentate de romburile suprapuse și elementele de prescripție ale fertilității umane crează contextul ideal desfășurării unei vieți trăite în armonie, sacru și abundență ducând generațiile într-o continuitate nemuritoare! Elemente disparate sau armonizate din compoziția acestui triptic au însoțit scrierile de pe vase de ceramică, lucrături în lemn, piatră și metal culturile noastre străvechi precreștine, cultura Gumelnița, cultura Cucuteni, culturile de litoral Hamangia, culturi centru -transilvane, Petrești, Porțile de Fier, Tisa și Vădrasta.
Cea mai veche manifestare artistică al lui Homo Sapiens din interiorul spațiului Carpato-dunărean descoperită până acum pe țărmurile mehendințene la Cuina Turcului datează de acum 5000 de ani iH și reprezintă un desen tăiat în os cu romburi suprapuse vertical care poziționează rombul ca un semn al semnelor spre Tripticul Nemuririi definit de mesajul Coloanei Infinitului a lui Brâncuși.
Rezumând putem spune că la noi omul folclorului privește lumea și își trăiește viața în perspectiva a 3 categorii transfigurante metafizicul, miticul și sacrul armonios solidarizate sub semn afectiv . Vă mulțumesc pentru atenție și fie ca timpurile să nu fie prea crude cu noi ,să nu ne separe de rădăcinile noastre din pământ și din inimile noastre! Să le onorăm cu adâncă pioșenie căci ele au fost aduse și păstrate de timp în timp pentru noi ,pentru a cuprinde cu mintea și inima măreția unor generații de străbuni care au știut să aducă sacrul înțelepciunii în viețile lor și ale noastre acum dacă îl primim!


La finalul acestei expozții copiii de la grupul vocal ,,Melody” de la Clubul Copiilor au susținut un mic recital muzical, Oros Shara, Marin Adelina, Moldovan Ana și Dordai Dennis.Evoluția lor muzicală au smuls ropote de aplauze din partea celor prezenți.
Au expus lucrări, Bardi Natalia, Bogdan Iuliana, Bucureasa Liana, Cărăian Petra,Chibacu Maria, Ciortea Mihai, Comșa Ana, Marie Hoffenpradli, Ianoș Mihaela, Lucaciu Veturia, Poruțiu Ancuța, Rotar Marius, Rad Elena, Rusan Anca, Sârbu Cristina, Trifan Mihai, Turdean Ioana și Topîrcean Antonia.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS