<
Actualitate

O nouă comedie pe scena teatrului Turdean

Joi are loc o nouă premieră pe scena teatrului turdean, “Băieți şi fete” de Willy Russeli în traducere de Marian Popescu şi pus în scenă de regizorul Ovidiu Caiță. Premiera se va juca cu casa închisă biletele fiind vândute integral, dar dacă vă grăbiți, spectacolul se va mai juca şi sâmbăta, deci mai aveți șanse să fiți prezenți la spectacol.
Miercuri de la ora 10.30 în decorul piesei, care reprezintă toaleta unui club, a avut loc conferință de presă, împreună cu directorul teatrului turdean, Cătălin Grigoraş, regizorul spectacoului Ovidiu Caiță şi câțiva actori care fac parte din distribuție.
Cătălin Grigoraş a declarat la această conferință : “ În primul rând vreau să mulțumesc lui Ovidiu Caiță că a acceptat să lucreze cu aceasta echipă tânără, a teatrului din Turda, este cred prima experiență cu acest teatru, şi mă bucură acest schimb de energie pe care le-ați şi observant în acest fragment, la premieră este sold out aşa că vă aşteptăm la celelelte spectacole, sper din toată inima să fie pe gustul tinerei generații”.

Regizorul Ovidiu Caiță a declarat “cu o parte din actori am mai lucrat prin alte teatre, independent sau pe la diferite şcoli pe unde au mai studiat, dar ceea ce este foarte important este că am găsit aici o echipă foarte dornică să facă şi să învețe şi să se descopere pe ei, şi asta este o bucurie întotdeauna. Ceea ce mi se pare foarte important şi este una dintre marile excepții la nivel național este diversitatea şcolilor din care vin actorii de aici, sunt actori care au teminat la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureş, în general trupele sunt formate din actori care termină aceeaşi şcoală, se ştiu, lucrează împreună, dar diveristatea şcolior creează un tip special de energie, practic ei învață unii de la alții prin fiecare ce a învățat din scolile pe care le-au absolvit iar asta este foarte important.

Am ales textul în primul rând pentru că înțelegerea noastră a fost să lucrăm cu toată echipa de tineri, asta a fost principalul motiv pentru care am ales acest text, dar dincolo de asta e un text util care vorbeşte despre un tip de maturizare şi căutarea unui drum în viață. Nu cred că persoanele care nu sunt neapărat foarte tinere nu vor înțelege şi nu vor gusta asta pentru că şi ei au trecut prin aceleaşi căutări şi probabil îşi vor aduce aminte de ele, este un limbaj puțin mai agresiv aşa cum îl folosesc tinerii în ziua de azi şi sperăm sa înțeleagă toată lumea necesitatea acestui limbaj în momentul în care creezi o relație foarte puternică cu publicul, este foarte activ spectacolului, participă în mod direct la spectacol, ceea ce este cel mai important, este o comedie pe care sperăm să o guste publicul”.
Teatrul din Turda, renaşte, este pe drumul cel bun şi asta şi datorită vouă, spectatorilor.
Vă aşteptăm la teatru!

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS