O firmă privată de ansamblare autoturisme ar fi interesată să ducă proiectul Tetarom V de la Luna la capăt, a anunțat Alin Tișe, în ședința de consiliul județean care a avut loc marți, 8 februarie.
„Avem mai multe solicitări, dar avem un operator, un agent economic, o firmă importantă, care dorește să încă din faza aceasta tot parcul Tetarom de la Luna. Vă pot spune doar că este în domeniul construcțiilor de mașini, cam atât în această fază, și că se dorește preluarea celor 150 de hectare prinse în proiectul Tetarom încă din această fază. Am avut deja o discuție cu Primăria Luna, care furnizează terenul, primăria este de acord. Probabil, acest parc, mai repede decât am crezut noi, va fi ocupat. Există cereri mai multe, Tetaromul este la 53 de kilometri de Aeroportul din Cluj, 48 de kilometri de cel din Mureș, este la mijlocul drumului, are acces la drumul european și este foarte aproape de autostradă, nu mă miră interesul investitorilor pentru acest loc”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Odată finalizat, Parcul Industrial Tetarom V va asigura locuri de muncă pentru cetățenii din zona Câmpia Turzii și nu numai, fiind realizat printr-o asociere între localitățile Luna și Câmpia Turzii, Consiliul Județean Cluj și Tetarom SA. Terenul pe care se va construi Tetarom V are o suprafață de 115 ha și se află în intravilanul comunei Luna, amplasamentul fiind situat în imediata vecinătate a traseului autostrăzii A3 Brașov–Târgu-Mureș–Cluj–Oradea.