La doar două zile după incheierea Festivalului Jocul Satului, festival organizat la Frata, cuplurile care au împlinit 50, respectiv 60 de ani de la căsătorie au fost premiate de către edilul comunei.
Astfel, pe data de 10 septembrie 2020, familiile care rezistă de mai bine de o jumătate de secol impreună, au fost vizitate de membrii primăriei Frata pentru a fi felicitați și premiați.
”Nunta de aur reprezintă o realizare extrem de importantă și frumoasă din viața unui cuplu. Este un moment emoționant, o amintire de neuitat în albumul vieții. Ne-am dorit pe această cale să le mulțumim și să le transmitem că sunt un exemplu de viață pentru noi toți!”, a menționat Vasile Trif, primarul comunei Frata.
Cuplurile premiate care și-au spus încă o dată “DA” au fost vizitate la domiciliile acestora. Este vorba de 15 cupluri, care au serbat anul acesta Nunta de Aur. ”Anul acesta, din cauza restricțiilor legate de pandemie, festivitatea de premiere a cuplurilor care au implinit 50, respectiv 60 de ani de când au spus ”DA” în fața ofițerului Stării Civile, s-a desfășurat diferit față de anii precedenți. Persoanele care s-au incadrat în criteriul nostru nu s-au mai deplasat la Primărie, la Sala de Nunți, ci au fost vizitați de către noi, chiar la casele acestora” ne-a relatat Bucur Romulus, reprezentantul Culturii la Frata.
Într-un cadru mai restrâns, dar cu aceleași emoții in voce si in privire, cei premiați au deschis porțile caselor dar si ale sufletelor, depănând amitiri de la ziua cea mare. Mulți dintre ei au si uitat că este pentru ei an aniversar, fapt pentru care surpriza a fost si mai mare. Astfel că, așa cum ne-a spus si domnul Romulus Bucur, au fost premiate 13 cupluri care au implinit 50 de ani de la căsătorie si alte 2 cupluri care au implinit frumoasa vârstă de 60 de ani de la cununie. Felicităm și noi, pe această cale, cuplurile care au rezistat atâția ani, si le dorim multă sănătate, înțelegere și respect in frumoasa viață de familie pe care au construit-o împreună, de mai bine de jumătate de secol și ”La Mulți Ani!”