<
Actualitate

Noul sistem de taxare a parcărilor din Municipiul Câmpia Turzii 

Implementarea sistemului de parcări publice cu plată în Municipiul Câmpia Turzii este o componentă a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă și are ca scop stimularea utilizării mijloacelor alternative de transport și reducerea emisiilor de carbon în atmosferă.

Începând din această săptămână, a devenit operațional sistemul de plată pentru parcările publice din Municipiul Câmpia Turzii. Polițiștii locali vor verifica autoturismele staționate, iar cei care nu au plătit parcarea vor fi sancționați.

Parcările publice din centrul orașului se plătesc de luni până sâmbătă, între orele 7:00 și 19:00. Duminică și în perioada sărbătorilor legale, parcarea este GRATUITĂ.

Străzile din municipiu unde au fost instalate parcometre, au fost împărțite în două zone: Zona 0 și Zona 1, conform Regulamentului aprobat prin HCL 136/2022 și a panourilor montate în fiecare parcare.

Tarifele practicate pentru ocuparea parcărilor publice din Municipiul Câmpia Turzii sunt printre cele mai mici din județ, respectiv 1 leu/30 de minute, 2 lei/o oră, 4 lei/2 ore, în Zona 1 și 2 lei/30 de minute, 4 lei/ o oră și 8 lei/2 ore, în zona 0.

Modalitățile de plată sunt următoarele:

Cash, la automatele de plată instalate în apropierea parcărilor, doar cu monede de 10, respectiv, 50 de bani;

Cu cardul, la automatele de plată;

Cu cardul sau prin SMS, prin intermediul aplicației UPPARK, care poate fi instalată pe telefonul mobil;

Prin SMS direct, la numărul: 7442.

❗Vă rugăm să achitați tarifele de parcare, indiferent de metoda aleasă și să respectați prevederile HCL 136/2022, pentru a evita sancționarea contravențională cu amendă cuprinsă între 200 și 400 de lei❗

Direcția Relații cu Comunitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS