Doamna Viorica Zlati, în calitate de director executiv, a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecţie Socială Cluj, în calitate de vorbitor a prezentat detaliile noii legislații în domeniu, care face parte din Programul Național de Redresare și Reziliență, doamnelor și domnilor primari și reprezentanților autorităților locale cu atribuții în domeniu.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023 va fi aplicată Legea 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI). Programul este finanțat de la bugetul de stat și se axează pe 2 componente.
1️⃣ Prima face referire la „Sprijinul pentru incluziune” care are ca și scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune, înlocuind astfel, ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG).
2️⃣ Cea de-a doua componentă este cea de „Sprijinire pentru familiile cu copii” cu scopul de a preveni sărăcia și încurajarea participării copiilor la educație, fiind destinat familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani, înlocuind astfel alocația pentru susținerea familiei. (ASF).
Toți beneficiarii actuali ai venitului minim garantat și ai alocației pentru susținerea familiei trebuie să se înregistreze în sistem începând cu 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuarea acordării acestui tip de beneficiari de VMI.
Detaliile noii legislații în domeniu pot fi accesate aici: https://t.ly/rClXO