Din 1 iulie 2020 vor intra în vigoare nou modificări în Codul Rutier. Cele mai importante prevăd noi reguli pentru cei care vor să obțină permisul de conducere și obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des.
Autoritățile vor să elimine posibilitatea analfabeților de a obține permis auto, astfel că se introduce o obligativitate ca persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate.
Persoanele în vârstă sunt obligate să facă mai des controlul medical
O altă modificare prevăzută în noul Cod Rutier 2020 stabilește ca persoanele în vârstă care mai doresc să conducă pe drumurile din România vor fi obligate să facă mai des controlul medical. Românii cu probleme cardiace sau diabet vor obține mai greu permisul auto.
Persoanele care doresc obținerea permisului de conducere auto și care suferă de afecțiuni cardiovasculare sau diabet zaharat vor putea obține mai greu dreptul de a conduce un autovehicul.
Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca cei care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Cei care sunt surprinși în timp ce conduc folosind telefonul mobil riscă amenzi cuprinse în Clasa III de contravenții (2-3 puncte), cuprinse între 870 și 1.160 de lei.
În cazul în care folosirea telefonului reprezintă una dintre cauzele care au dus la încălcarea altei reguli privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, sancțiunea crește semnificativ: 4-5 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.