În acest an mai multe secții din cadrul Spitalului Municipal au fost dotate cu aparatură de ultimă generație care îmbunătățesc actul medical prin diagnosticarea și tratarea pacienților în cele mai bune condiții.
Având în vedere problemele generate de pandemia covid 19, anul acesta investițiile majore au fost la Secția de Terapie Intensivă care a fost dotată cu:
aparat mobil pentru epurare extrarenală (hemodiafiltrare), în premieră se vor putea efectua acte de hemodializă pentru pacienții care au această nevoie.
paturi speciale de terapie intensivă, de ultimă generație, echipate cu funcții precum: ventilatoare, injectomate, monitoare individuale și stație centrală de monitorizare.
aparate pentru ventilație mecanică de înaltă performanță
stații mobile pentru administrare fluide și medicamente (fiecare cu 8 seringi electrice +2 pompe de perfuzie + 1 multipompă)
sisteme de încălzire externă a pacientului
EKG portabil
aparat de monitorizare hemodinamica complexă
sistem de răcire pacient critic.
De asemenea, au fost alocate fonduri pentru investiții în aparatură modernă și la secția de urgențe, blocul operator, secția de oftalmologie, cardiologie și medicină internă.
Suma la care se ridică toate aceste investiții ajunge la: 1.638.995 lei, fonduri de la buget local, Consiliul județean și Ministerul Sănătății.
Cristian Matei: Ei bine, dragi turdeni, astăzi vedem rezultatele muncii depuse încă de acum 5 ani când am început să investim în sistemul sanitar din oraș. În anul următor vom continua aceste investiții prin 3 proiecte majore de dezvoltare:
Modernizare și reabilitare energetică clădire și dotare principală Spitalul Municipal Turda, valoarea estimată 10.000.000 Euro, finanțare PNRR.
Extinderea și dotarea Spitalului Municipal Turda, proiect care presupune o investiție de aproximativ 40.000.000 Euro. Este în curs de elaborare studiul de fezabilitate pentru PNRR sau CNI.
Construcție și dotare ambulatoriu integrat nou, studiu de fezabilitate pentru acest proiect va fi demarat în ianuarie 2022, având o valoare de aproximativ 15.000.0000 Euro.
Dezvoltarea Spitalului Municipal nu era posibilă fără contribuția cadrelor medicale care au înțeles că încrederea cetățenilor se construiește prin fapte și depun toate eforturile pentru asigurarea serviciilor medicale într-o manieră profesionistă.
Felicitări tuturor și multă putere de muncă pentru a putea ieși învingători din această situație epidemiologică care ne-a pus la grele încercări pe noi toți.