Muzeul de Istorie Turda vă invită să luați parte la o călătorie în timp și spațiu, sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 17:00 -00:00 la Muzeul de Istorie Turda, pentru a sărbători împreună cea de-a 19-a ediție a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor.
Alături de cele peste două mii de obiecte grupate în cinci expoziții permanente, ce fac o incursiune în istoria orașului Turda și a împrejurimilor din cele mai vechi timpuri până în epoca contemporană, anul acesta prezentăm în premieră valoroasa colecţie etnografică de ceramică tradiţională și industrială a muzeului, centrele de olărit Turda și Iara și două ansambluri complete de mobilier tradițional din zona Trascău și Mocănimea Arieșului.
Intrarea este liberă pentru toată lumea, ultimul acces în expoziție fiind la ora 23:20.
Vă așteptăm!