<
Actualitate

Nasra şi Itu se întorc în PSD! Adevărul.ro scrie ce funcţii le-a promis Dăncilă

Deputații de Cluj Cornel Itu și Horia Nasra s-au răzgândit și nu vor mai trece la Pro România, ci vor rămâne în PSD.

Adevărul.ro scrie că „Horia Nasra şi Cornel Itu s-au întors şi ei în partid după ce Dăncilă le-a promis şefia PSD Cluj, după ce actualul preşedinte, Liviu Alexa, a insultat mai mulţi jurnalişti clujeni”

Premierul Viorica Dăncilă, președinte al PSD, neagă zvonurile apărute în presă, potrivit cărora le-ar fi promis funcții, celor doi deputați dezertori întorși în PSD, după ce își vor proba fidelitatea față de partid.

„Nu le-am promis nimic. Am avut discuţii legate de România, legate de responsabilitatea pe care o au, discuţii legate de obligaţia pe care o au faţă de cei care i-au votat, şi anume aceea a implementării programului de guvernare. Cei care i-au votat, mai ales din cadrul PSD, şi-au pus speranţe în ei. Speranţa a fost să continue această guvernare. (…) Nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea, dar Horia Nasra s-a întors în PSD condus de Viorica Dăncilă. Vom vedea mâine la moţiune”, a declarat, marți, Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Deputații de Cluj Horia Nasra și Cornel Itu au anunțat săptămâna trecută că părăsesc partidul și se înscriu în PRO România. În această dimineaţă, Nasra anunţa, printr-un anunţ de pagina sa de Facebook, că revine în PSD Cluj şi nici el, nici Itu nu vor vota moţiunea de cenzură.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS