Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Universitatea Babeș Bolyai găzduiesc în perioada 20-24 septembrie 2021, la Cluj-Napoca, prima sesiune internațională de formare derulată în cadrul proiectului de parteneriat strategic ToMiMEUs (Towards a Multisensory and Inclusive Museum for Individuals with Sensory Disabilities / Către un muzeu multisenzorial și incluziv dedicat persoanelor cu dizabilități senzoriale), finanțat în cadrul programului Erasmus+.
Sesiunea este dedicată pregătirii personalului muzeal din patru țări (România, Ungaria, Grecia și Turcia) în vederea înlăturării barierelor care complică accesul în muzee pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau de auz. Sesiunea a fost precedată de două seminarii pregătitoare cu desfășurare online, susținute de specialiști de la Universitatea Babeș Bolyai și Universitatea Thessaliei din Grecia.
Reprezentanții muzeelor participante și-au prezentat experiența în domeniu și așteptările pe care le au de la acest curs. Experiențe pozitive au fost puse în evidență atât de Muzeul Artei Cicladice din Atena, prin programul de kituri tactile destinate instituțiilor educaționale, cât și de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituția coordonatoare a proiectului, care a deschis în anul 2009, în premieră pentru România, prima expoziție tactică permanentă destinată persoanelor cu deficiențe de vedere și care a inițiat, în colaborare cu specialiștii Departamentului de Psihopedagogie Specială de la Universitatea Babeș Bolyai, un program de accesibilizare diversificată a primului muzeu în aer liber din România, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.
Specialiștii Departamentului de Psihopedagogie Specială al Universității Babeș-Bolyai le vor prezenta cursanților exemple și soluții adecvate, cu aplicabilitate imediată, care vor putea fi implementate în etapele următoare a proiectului. Potrivit acestora, nu trebuie să credem că incluziunea și accesibilizarea presupun în mod necesar abordări complicate și costisitoare, pentru că, de foarte multe ori, soluțiile adecvate se află la îndemâna noastră. Instituțiile muzeale participante la program – Museum of Cycladic Art, Atena; Muzeul feroviar al TCDD1, Istanbul, Casa Tradițiilor din Budapesta și Muzeul Etnografic al Transilvaniei – doresc să își perfecționeze personalul în domeniul interacțiunii cu vizitatorii cu dizabilități și al cunoașterii tehnicilor și tehnologiilor care pot îmbunătăți accesul acestora în muzee; să creeze oportunități educaționale, culturale și sociale pentru persoanele cu deficiențe senzoriale care să faciliteze participarea acestora la activitățile muzeale; să promoveze bunele practici în domeniu și să stabilească liniile directoare care să conducă la dezvoltarea unei rețele cât mai largi de muzee accesibile, incluzive și multisenzoriale pentru vizitatorii cu dizabilități.