Începutul lunii septembrie aduce o premieră la Teatrul Național Aureliu Manea Turda. Pandemia a întârziat eforturile de a pregăti materiale noi pentru publicul turdean, astfel că „Motanul încălțat” este primul spectacol în premieră pe care îl vom vedea de la începutul acesteia.
„O generație „altfel” are nevoie de altfel de spectacole! Alăturați-vă nouă în cea mai cool aventură a Motanului Încălțat de până acum! Pisica noastră curajoasă nu trebuie, de data aceasta, doar să pună la cale un plan pentru a-l face rege pe stăpânul său. El trebuie, totodată, să se lupte cu dragoni, să-l salveze pe Jack din vrejul său de fasole și să o salveze pe Ileana Cosânzeana. Și toate astea de dragul pisicuței lui, Katia. La Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda vă așteaptă un spectacol captivant, un spectacol amuzant, dar educativ… ce mai?! Un spectacol cum nu s-a mai văzut vreodată!” – a declarat Alex Teodorescu, regizorul spectacolului.
Cei mici și nu numai, sunt așteptați duminică, 6 septembrie, de la ora 11.00 la spectacolul „Motanul încălțat”. Din distribuție fac parte: Miky Paicu, Alexandra Dușa, Amalia Popa, Alexandru Condurat, Ioan Alexandru Savu, George Sfetcu și Valentin Oncu.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul www.teatrulaureliumaneaturda.ro/, www.tomtix.ro, cât și de la Agenția Teatrului.
Vă așteptăm cu drag la teatru!