Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a revenit joi în județul Alba, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș – Turda. Acesta a avut o întâlnire cu reprezentanții Aktor, la organizarea de șantier de la Beldiu.
Acesta și-a retras optimismul în legătură cu deschiderea circulației pe toată lungimea autostrăzii Sebeș – Turda, până la sfârșitul anului. Mai mult, chiar a negat că a promis finalizarea loturilor, conform termenelor contractuale.
După întâlnirea cu reprezentanții Aktor, antreprenorul de pe lotul 2, ministrul a făcut câteva scurte declarații, spunând că nu și-a asumat finalizarea lotului până la finalul anului.
”Am văzut că mobilizarea este cu totul alta față de când am venit și am spus că voi rezilia contractul în acel moment, deci iată că suntem în grafic, dar cu toate acestea, eu aș vrea să văd și mai mult decât atât, ca să își poată susține termenul pe care și l-au asumat… deși ați văzut că eu în evaluarea pe care am făcut-o pentru kilometrii care vor fi deschiși la finalul acestui an, nu m-am hazardat să spun că vom finaliza acest lot, să-l putem da în trafic, la sfârșitul anului, deși constructorul și-a menținut acest termen inclusiv astăzi. Dar eu vreau să văd acest lucru, să fie o surpriză, suplimentar față de ce am spus la ultima conferință de presă” a declarat ministrul Cuc.
Potrivit companiei, stadiul fizic actual este de aproximativ 72%, în condițiile în care la sfârșitul lunii iunie era de 71,30% iar la sfârșitul lunii mai de 69,8%. Dacă se menține acest „ritm”, șansele să fie gata nodurile rutiere Sebeș și Alba Iulia Nord până la final de 2019 sunt aproape nule.