Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele privind promulgarea legilor prin care Mihai Viteazul, Horea, Cloşca şi Crişan sunt declaraţi martiri şi eroi ai naţiunii române.
Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
„Se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, domn al Ţării Romaneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea Primei Uniri a poporului român şi pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”, se arată în legea pentru declararea lui Mihai Viteazul martir şi erou al naţiunii române, potrivit agerpres.ro.
„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, prevede actul normativ.
De asemenea, şeful statului a promulgat legea prin care Horea, Cloşca şi Crişan sunt declaraţi martiri şi eroi ai naţiunii române.
„Se declară martiri şi eroi ai naţiunii române Vasile Nicula, Ion Oargă şi Gheorghe Crişan, cunoscuţi popular sub numele Horea, Cloşca şi Crişan, pentru rolul, curajul, eroismul şi sacrificiul lor din timpul răscoalei ţărăneşti din anul 1784”, se precizează în lege.
Ceremoniile anuale vor avea loc în data de 2 noiembrie şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munţii Apuseni şi în tradiţia eroilor martiri Horea, Cloşca şi Crişan, la data de 8 noiembrie, se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliş, mai prevede textul actului normativ.