<
Actualitate

Mihai Șandru, consilier local PSD lansează propunerea: „Cum vedeți dumneavoastră dezvoltarea orașului peste 20, 30 sau 50 de ani?”

În ședința extraordinară din 16 aprilie 2021 a Consiliului local Câmpia Turzii, fiind o ședința mai specială, invitat fiind și subsecretarul de stat Cristian Haiduc, Mihai Șandru liderul PSD a avut o intervenție privind dezvoltarea pe termen lung a municipiului Câmpia Turzii.

Șandru vorbește implicit de o comunitate de peste 100.000 de oameni, însumând Câmpia Turzii, Turda și zonele arondate, dând exemplu că și Câmpia Turzii a luat naștere prin unirea a două localități.

„Venim cu o propunere pe care dorim să o punem în dezbaterea publică. Având în vedere că orașul nostru se dezvoltă constant și într-adevăr pierdem foarte mulți tineri, la fel pierd și comunitățile din împrejurul nostru, dar noi venim cu o temă de gândire pentru cetățenii orașului. S-a pornit de la Compania de Apă, ca toată lumea, inclusiv satele de lângă să aibă canalizare, dar și apă, iar noi am propune ca și transportul urban să fie gândit unitar, pentru că dacă dorești să ajungi din Viișoara în Turda să poți face acest lucru.

Spre exemplu, Câmpia Turzii s-a născut prin fuziunea a două comune, poate peste 50 de ani vom fi uniți cu toată comunitatea aceasta, fiind în jur de o sută de mii de oameni. Atunci să gândim unitar tot ce înseamnă transport, rețele de curent, rețele de distribuție și să începem să le planificăm de acum, să rămână măcar ceva pentru urmași inclusiv partea de învățământ, partea de judecată, Câmpia Turzii este municipiu, dar noi nu avem judecătorie. Să fie un Palat al Justiției pentru toată zonă și atunci nu o să ne mai pierdem tinerii. Având peste o sută de mii de locuitori, gândim foarte bine drumurile care merg în poligoanele industriale, trebuie să gândim pe termen lung, ce vrem noi să facem. PSD vrea să pună în dezbatere publică să întrebăm cetățenii “Cum vedeți dumneavoastră peste 20-30-50 de ani dezvoltarea orașului?” pentru că noi trebuie să venim în întâmpinarea dorințelor dumneavoastră, dar trebuie să venim și cu propuneri”, a fost propunerea venită din partea șefului PSD Câmpia Turzii, propunere salutată de către Cristian Haiduc.

Ideea este că la Câmpia Turzii vedem un Consiliului Local dedicat cetățenilor, echilibrat și dornic de ajutorare. Profitați de oamenii pe care i-ați trimis să vă reprezinte și spuneți-vă problemele pentru ca ele să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS