Mihai Onicaș, fostul fotbalist de la Universitatea Cluj și al Stelei București care în cariera sa a trecut și pe la Sticla Ariețul Turda a fost confirmat pe 22 octombrie cu noul coronavirus. Acesta a stat izolat de colegii săi de la echipa unde joacă acum – SCM Zalău și a urmat un tratament recomandat de medici.
Fotbalistul a decis să vorbească în EXCLUSIVITATE pentru Sălajul Liber despre cum a trecut peste infecția cu coronavirus.
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani susține că s-a trezit într-o dimineață cu o durere puternică de spate și avea frisoae. Câteva ore mai târziu și-a măsurat temperatura și avea 38,1.
Testul pentru coronavirus l-a efectuat abia după cinci zile de la primul simptom, înainte cu o zi ca restul coechipierilor săi de la SCM Zalău să se testeze. Timp de șapte zile a avut aceeași durere de spate, puternică, dar doar în primele două zile a avut temperatură. A opta zi a scăpat și de durere, brusc, așa cum a și apărut, însă a început apoi să tușească. În cazul său, simptomele virusului s-au resimțit timp de nouă zile și exact ca în cazul unei răceli.
Fotbalistul care a mai trecut în carieră pe la echipele naționale de tineret ale României, dar și pe la Unirea Urziceni, Viitorul Constanța și Universitatea Cluj susține că mult mai multe persoane vor avea de suferit din cauza restricțiilor, și aici acesta se referă la afacerile care au ajuns deja în faliment și a oamenilor care își pierd locul de muncă.
„În opinia mea, mult mai multe persoane vor avea de suferit din cauza restricțiilor și măsurilor care s-au luat, și mă refer la afaceri băgate în faliment, oameni care își pierd locul de muncă poate pentru mai multe luni de zile, iar asta pentru mine nu face sens! Ne este frică de acest virus mai mult decât ar trebui și uităm că omenirea a mai trecut prin pandemii, dar niciodată în istorie oamenilor nu li s-a limitat libertatea de mișcare”, susține Onicaș.
În încheiere, fotbalistul a remarcat faptul că er momentul să gândim liberi, nu să lăsăm televizorul să gândească în locul nostru.
„E timpul să ne folosim mai mult creierul și să nu lăsăm televizorul să gândească în locul nostru”, atrage atenția Mihai Onicaș.