„Ziua de 19 august este deja consemnată în istoria Turzii ca fiind ziua pe care o dedicăm marelui voievod Mihai Viteazul la mănăstirea Mihai Vodă. Datorită marilor evenimente din istoria neamului direct legate de orașul nostru, dar și prin moartea marelui unificator de neam pe meleagurile Turzii avem datoria de a-i păstra vie, în permanență, memoria Marelui Voievod Mihai Viteazul.
Devenit peste veacuri simbol al unității naționale și apărător al creștinătății, acest brav voievod, Mihai Viteazul care a ridicat steagul independenței și s-a jertfit pentru gloria neamului este un model istoric pentru generațiile de azi și de mâine. Astfel, valorile morale și spirituale care stau la baza noastră ca neam și ca țară vor rămâne veșnic întipărite în sufletele și conștiința tuturor românilor.
În memoria martirului erou, voievodul Mihai Viteazul, vă îndemn să reflectăm cu toții asupra datoriei care ne revine pentru a cinsti jertfa domnitorului care stă și astăzi la temelia împlinirii visului nostru national de unire.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe eroul martir Mihai Viteazul și să ne aibă în pază pe noi toți!”