În contextul actualei crize, au fost luate toate măsurile necesare pentru ca Turda să fie pregătita in situația in care se va confrunta cu eventuale cazuri de coronavirus.
Astfel că, la Spitalul Municipal au fost montate 3 corturi pentru triajul pacienților. Aceste corturi sunt încălzite, luminate, dotate cu paturi și tot ceea ce mai este necesar pentru preluarea persoanelor.
Luați aminte!! Dacă aveți simptome de coronavirus (febră, tuse, dificultate la respirație) vă rugăm să NU mergeți la spital! Sunați în primul rând la medicul de familie. Dacă situația este gravă, sunați la 112. Astfel, putem evita pericolul de a se contamina personalul medical și alte persoane.
Totodată, autoritățile recomandă tuturor să fie calmi, să stea acasă și să iși sfătuiască părinții, bunicii, persoanele vârstnice, să nu părăsească domiciliul în această perioadă.