<
Actualitate

Măști gratuite pentru persoanele defavorizate din Câmpia Turzii

Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin Direcţia de Asistenţă Socială, va începe din 31 august 2020 distribuirea măştilor de protecție facială pentru persoanele defavorizate, conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 78/2020.

Locaţiile şi programul de ridicare a măştilor sunt următoarele:

• Persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare – Str. 1 Decembrie 1918, nr 4, etaj I – Sediul Direcţiei de Asistenţă Socială – între orele 8:00-10:00, 12:00-15:00;

• Persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare – str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, etaj I – Sediul Direcției de Asistență Socială – între orele 8:00-10:00, 12:00-15:00;

• Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare – Str. Ghe. Barițiu, nr. 36, Sediul Centrului de Zi „Clement” – între orele 8:00-12:00, 13:00-16-00;

• Persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare – Str. Ghe. BARIȚIU, nr. 36, Sediul Centrului de Zi „Clement” – între orele 8:00-12:00, 13:00-16-00;

Fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 de măşti de protecţie.

Pentru o bună desfăşurare a activităţii de distribuire, vă rugăm insistent să respectaţi măsurile de protecţie, să vă prezentaţi pe tot parcursul programului anunţat şi să aveţi la dumneavoastră cartea de identitate în original.

Pensionarii vor avea asupra lor cartea de identitate în original şi ultimul cupon de pensie sau decizia de pensie.

Pentru persoanele vârstnice şi persoanele cu handicap, pot să ridice măştile şi aparţinătorii acestora, dar să aibă cartea de identitate a beneficiarilor în original.

Informaţii suplimentare la nr. de telefon: 0732 -142 446, 0745 – 116 790, 0732 -142 448, 0264 -366 396, 0743 036 709, de luni până joi între orele 8-16, iar vineri între orele 8-13.30.

Direcția Relații cu Comunitatea.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS