La doar câteva zile de la relaxarea restricțiilor de circulație, măștile de protecție folosite sunt aruncate peste tot în spațiile publice. Pericolul este imens.
Mii de măști de protecție de unică folosință sunt aruncate pe stradă, prin parcări sau prin mijloacele de transport în comun.
Aruncarea măștilor nu ridică doar o problemă de curățenie publică, ci și un risc medical, pentru că unele ar putea să fi fost folosite de oameni infectați cu coronavirus. Astfel, atingerea lor poate duce la răspândirea temutului virus SARS-CoV-2.
Problemele mari nu sunt doar la noi, ci și în marile orașe europene.
Parisul are o mare problemă, măștile sunt aruncate în metrou și ajung în canalizare, de unde „călatoresc“ până în stațiile de epurare, unde înfundă filtrele.
Italia, la rândul ei, se confruntă cu aceeași problemă și a introdus amenzi uriașe pentru cei care își aruncă masca în alte locuri decât cele special amenajate. Amenzile pot ajunge și la 500 de euro și sunt cumulabile, astfel că repetarea gestului poate fi sancționată chiar și cu echivalentul unui salariu într-o singură zi de plimbare prin oraș.
Spre deosebire de țările occidentale, în România amenzile sunt foarte mici, iar aplicarea și încasarea lor este lăsată la voia întâmplării.