Dacă data de 13 pică în ziua de marți, înseamnă pentru noi că este ”Ziua Informării Preventive” și este cel mai bun moment pentru a ”Prevenii Ghinionul!” împreună.
Ce fel de ”ghinion”?
Orice informație referitoare la cum putem preveni și cum trebuie să ne comportăm pe timpul producerii unei situații de urgență.
Și de ce ar putea fi cu ”ghinion”?
Pentru că s-ar putea să ne dăm seama că ar fi meritat puțin mai multă atenție când este deja prea târziu.
Cum putem face asta?
Vă așteptam în subunitățile noastre de intervenție din Cluj-Napoca, Dej, Turda și Huedin, mâine, 13 august a.c., între orele 10.00-14.00,cu porțile deschide pentru toți cei care doresc să ne cunoască mai îndeaproape.
Iar dacă considerați că temperaturile de afară sunt prea ridicate pentru a ne vizita, vă sfătuim să renunțați și la alte activități solicitante, să rămâneți mai mult în spații climatizate (complexele comerciale, clădiri publice, etc.), să vă hidratați cât mai mult și să vă interesați de starea celor mai vârstnici dintre noi.
Găsiți și on-line cele mai bune informații preventive dacă accesați pagina de internet dedicată: https://fiipregatit.ro/ sau dacă folosiți aplicația DSU pentru telefoane inteligente: http://www.dsu.mai.gov.ro/descarca-gratuit-aplicatia-dsu/