<
Actualitate

Marțea Albă: ce e interzis să faci în a treia zi de Paște. De ce se spune că ușile Raiului se deschid chiar și pentru păcătoși

În a treia zi de Paște, denumită și Marțea Albă, nu se spală, nu se calcă și nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu. În această perioadă, slujbele din biserici sunt deosebite de cele din restul anului.

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Numele acestei perioade — una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului și de cea a Triodului) — vine de la cartea Penticostar, care se folosește în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paște și Rusalii (50 de zile), arată lucrările teologice.

Aceasta perioadă se distinge prin luminozitate, prin frumusețe și prin bucurie și se reflectă în rânduieli cu totul specifice ce se săvârșesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este Lumină. Și bisericile se înveșmântează în alb, la fel sunt și veșmintele preoților. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările „Hristos a Înviat !’” și cântări de bucurie: „Veniți să ne luminăm popoare! Veniți să ne bucurăm de Învierea lui Hristos !” În tot acest timp, creștinii ar trebui să se salute cu urarea „Hristos a Înviat !” și de la Înălțare, „Hristos S-a Înălțat !”, urmată de răspunsul „Adevărat a Înviat !” și „Adevărat S-a Înălțat !”.

Sărbătoarea ține până la Rusalii

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după praznicul Sfintelor Paști și se termină în duminica următoare numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma). Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare, care se termină după cincizeci de zile de la Paști la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Săptămâna luminată stă sub semnul luminii și prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele „Veniți de luați lumină!’”.

Slujbe deosebite în biserici

În primele secole ale creștinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului), care erau botezați în noaptea de Paști, purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.În această săptămână, ei veneau în fiecare zi la Biserică, participând la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Pentru că primiseră Botezul, ei se numeau „luminați”, iar săptămâna aceasta era socotită pentru ei „Săptămâna cea luminată”.

Şi slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS