<
Actualitate

Marius Ciprian Pop: „Postul este cea mai frumoasă declarație de dragoste, a noastră, fața de Dumnezeu”

Ne apropiem de marea sărbătoare a creștinilor, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, și vă punem la suflet un interviu despre Crăciun, post și împlinirea sufletească, cu părintele Marius Ciprian Pop, un om de excepție a României.

Rep.: Părinte, să vorbim despre ceea ce înseamnă postul.

Marius Ciprian Pop: Postul este chemarea noastră de a ne întoarce în Rai! Postul este cel care te face să fi puternic și liber, să nu fi stăpânit. Libertatea înseamnă să nu depinzi de nimic, libertatea înseamnă de a fi depedent doar de Dumnezeu. Cred că pentru noi, firesc ar fi să fim într-o stare de post toată viața. Sunt și unii părinți care spun că și atunci când mănânci de dulce, trebuie să te situezi într-o stare de post. Starea de post o atingi prin cumpătare. Posturile rânduite de biserica sunt oaze de sănătate pentru o lume în care abundența ne copleșește din toate părțile și nu mai știm cum să facem, pentru că ne strică și sănătatea, ne strică și bucuria vieții, ne și moleșește, ne adoarme, și atunci, iată că Dumnezeu a rânduit în Sfânta Biserica aceste posturi.

Rep.: De ce postim miercurea și vinerea?

Marius Ciprian Pop: Miercurea postim pentru că ne amintim că Domnul Hristos a fost vândut de Iuda. Vinerea este o zi neagră, poate nu ar trebui să mâncăm nimic, pentru că Iisus Hristos a fost răstignit și bătut în cuie și a patimit și suferit atât de mult. Atunci, dacă te gândești la ziua de vineri ca la o astfel de zi, a pătimirii, poate că nu ar mai trebui să bei apă sau să mănânci. Sunt unii sfinți părinții care spun că Iisus Hristos zice: Daca dreptatea noastră nu va prisosii mai mult decât a fariseilor și a saducheilor nu vom intra în Împărăția lui Dumnezeu”. Atunci, zic ei, că pentru a nu ne asemăna fariseilor și saducheilor care posteau de 2 ori pe săptămână, să mai adăugăm o zi. Și atunci au zis că e bine să postim și lunea- este în îndemn al unor sfinți duhovnici. Suntem acum în postul Crăciunului, un post al bucuriei, pentru că ne pregătim să primim dragostea în lume, în inimile și sufletele noastre, sub forma bucuriei care este însuși pruncul plăpând din ieslea Bethlehemului, Iisus Hristos. Atunci ne putem da seama ce mare este iubirea și dragostea lui Dumnezeu, că pruncul Iisus nu a venit în lume sub un chip de împărat ca să ne înspăimânte, ci a venit sub un chip de prunc plăpând, în niște condiții foarte smerite. Se pune întrebarea: De ce a venit sub forma de prunc?

Dacă venea sub formă de împărat cu coroană, sceptru, se cutremurau toți. Însă El nu a vrut să se impună prin putere, El a vrut să ne cucerească inimile prin dragoste. Și acasă, când vezi un pruncuț, primul lucru, te umpli de iubire, te topești de dragul lui, dar când știi că pruncul acesta este însuși Dumnezeu atunci iubirea este desăvârșită, de nedescris în cuvinte. Postul nu este altceva decât o reflexie a dragostei noastre și o întoarcere în rai.

Daca citim referatul scripturistic, îi spune Dumnezeu lui Adam „să mănânci din toate fructele și din toate plantele” dar nu zice de carne sau de ouăle păsărilor. Aceasta este deja o denaturare a ființei umane. Dacă suntem corecți cu noi înșine, este o decădere cu mii și mii de ani a ființei umane. Probabil din această cauză au venit și bolile în lume, și mai nou, cercetarea științifică atestă acest lucru, ca abținerea de la astfel de mâncăruri pe care noi le numim de dulce nu înseamnă altceva decât o oază de sănătate. Postul nu înseamnă numai abținerea de la mâncare. Postul are trei părți importante. Prima parte, despre care am vorbit, este abținerea de la mâncare.

A doua parte este rugăciunea. Dacă îl iubești pe Dumnezeu simți nevoia să vorbești cu el, zi și noapte. A treia parte este milostenia. Milostenie înseamnă a dărui din sufletul tău.

Cu aceste trei părți, făcute din iubire și dragoste, poți dobândi raiul.

Rep.: Să ne imaginăm că suntem în data de 24, 25 decembrie. Cum ne pregătim?

Marius Ciprian Pop Este o mare durere în lumea asta. Diavolul ne păcălești în fiecare an. Ne risipim timpul și viața. Mai sunt câteva zile până la Crăciun, umblăm după daruri, după tot felul, nu zic că este un lucru rău, lucrul rău este că nu stabilim bine prioritățile. Toate cele care le facem până de Crăciun ar trebui să fie razele soarelui, și soarele să fie Hristos, și din bucuria Nașterii lui Hristos să se nască și acestea. Zic Sfinții părinți că nu este alt loc ca Dumnezeu să și-l dorească mai mult decât inima omului. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că trebuie să îți schimbi viața, toate să le vezi pline de lumină. Acolo unde vine Hristos totul se umple de lumină. Așa trebuie să fie viața noastră. Când deschidem ochii să vedem numai binele, doar lumină. Să nu mai judeci pe nimeni, să fi doar dragoste, bunătate, să îi ierți pe toți. Din trăirea aceasta vine bucuria Crăciunului care se numește a colinda. Prin a colinda, devii apostol a lui Hristos pentru că duci vestea cea bună din casă în casă. Cine își mai asumă, Adrian?

Pentru noi, Crăciunul, nu e un act istoric ci un act de trăire profundă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS