<
Actualitate

Marcel Boloș, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest a pregătit azi, impreună cu edilul Turzii, domnul Cristian Matei, proiectele ce urmează a fi implementate la Turda!

Matei Cristian: „Dacă până acum am reușit să ajungem pe locul 1 în România în accesarea fondurilor europene la categoria noastră, de acum înainte trebuie să ne asigurăm că ne și menținem în fruntea clasamentului!

Alături de Marcel Boloș, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord – Vest, fost ministru al fondurilor europene și un adevărat prieten și partener al Turzii, pregătim lista viitoarelor proiecte pe care le vom depune în acest nou exercițiu financiar. Vă asigur că nicio axă disponibilă nu va rămâne neatacată și vom accesa tot ce se poate accesa.

Aceste fonduri sunt de o importanță majoră pentru dezvoltarea Turzii și este important ca ele să fie pregătite din timp, într-un mod profesionist. Orașul nostru se dezvoltă cu bani europeni, iar efectele reale ale acestor fonduri vor fi mult mai pregnante în teren în anii care urmează.

Doresc să îi mulțumesc pe această cale domnului Marcel Boloș pentru tot suportul pe care ni-l oferă și pentru implicarea de care dă dovadă de ani buni încoace. ”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS