Mănăstirea „Sfânta Treime” din Soporu de Câmpie şi-a sărbătorit luni, 17 iunie, hramul. În mijlocul obştii monahale s-a aflat Ȋnaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La Sfânta Liturghie săvârşită de Ȋnaltpreasfinţitul Andrei au participat mulţi credincioşi, înaltul ierarh precizând în cuvântul de învăţătură că Sfânta Treime este model de iubire pentru toţi oamenii:
„Sfânta Treime este structura supremei iubiri. Şi eu, ca şi dumneavoastră, constatăm câtă lipsă de iubire este în lumea în care trăim. Câtă vrajbă, câtă neînţelegere la toate nivelurile. De la Preasfânta Treime învăţăm şi noi să ne iubim unul pe altul”.
„Cei trei părinţi care slujesc această mănăstire şi credincioşii care o cercetează de peste 25 de ani se străduiesc să ţină flacăra credinţei noastre strămoşeşti aprinsă. Rezultatele se văd pentru că oamenii vin adesea şi mai ales la hramul de Sfânta Treime şi la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului”, a declarat, într-un interviu pentru TrinitasTv, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din arhiespiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
„Azi am avut bucuria de a sluji cu Ȋnaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei într-un sobor de preoţi şi diaconi, părinţi stareţi, moment în care a fost hirotesit părintele ieromonah Sebastian întru Protosinghel, după 23 de ani de slujire în mănăstirea noastră, de rugăciune, de stăruinţă şi de mărturisire a credinţei noastre”, a precizat, pentru Trinitas Tv, Protosinghel Irineu Paneş, Stareţul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Soporu de Câmpie.
Mănăstirea Sfânta Treime din Soporu de Câmpie a fost înfiinţată ca Schit în anul 1992. Piatra de temelie a fost sfinţită de arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Sursa foto: dumitrucobzaru.blogspot.com