Pentru 130 de copii orfani sau abandonați de părinți, Mănăstirea Dumbrava din Alba înseamnă acasă. Preotul Vasile are grijă de ei și îi pregătește pentru viață.
Credincioșii îi ajută cu haine și alimente, iar părintele spune că totul în jur este bucurie acolo unde se aud glasuri de copii.
130 de copii au găsit alinare şi adăpost la Mănăstirea Dumbravă. Locuiesc în centrul ridicat pentru ei şi au acum o viaţă mai bună.
Doamna Amalia este asistent social şi un ajutor de nădejde pentru părintele Vasile. Copiii o considera mama lor. Mulţi dintre copii sunt fraţi.
Părintele a ridicat pentru copii şi o brutărie şi mai are grijă şi de 60 de bătrâni, lăsaţi de rude pe drumuri.
Părintele Vasile: „Cu copii, bătrâni şi întreaga obşte a mănăstirii suntem 260. Vă spun foarte sincer, nimic nu este întâmplător, Dumnezeu îţi poartă de grijă în viaţa aceasta, numai să te laşi în voia Lui şi aşa a făcut Dumnezeu ca aceşti copii să ajungă aici şi atunci am zis că dacă eu am avut o viaţă grea măcar ei să fie nişte copii fericiti. Cea mai mare bucurie a mea este atunci când mă duc seara şi îi văd cum dorm liniştiţi.”
Şi copiii, şi bătrânii şi-au găsit liniştea la mănăstirea Dumbravă. Şi trăiesc toţi într-o mare familie.