Sonia Maria Alb, femeia care și-a ucis în bătaie băiețelul, în urmă cu un an, în apartamentul din cartierul Mărăști din Cluj, a fost condamnată la 23 de ani și cinci luni de închisoare.
Instanța Tribunalului Cluj a pronunțat sentința în cazul femeii care și-a ucis în bătaie băiețelul Luca, în vârstă de 9 ani. Sonia Alb a fost condamnată, marți, la 23 de ani și 3 luni închisoare.
Soluția pe scurt: „Condamnă pe inculpata A.S.M., în prezent deținută în Penitenciarul Gherla, în baza art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit.h C.pen., cu aplicarea art.77 lit.a și d C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului calificat (victima B.L.I.), la pedeapsa de 20 (douazeci) de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b și e C.pen.
În temeiul art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.193 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.77 alin.1 lit.d C.pen., în condițiile art.52 alin.3 C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de violenă în familie sub forma lovirii, în modalitatea participației improprii (persoana vătămată B.D.E.), la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.197 C.pen., pentru săvârșirii infracțiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.L.I.), la pedeapsa de : 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b și e C.pen.
În temeiul art.197 C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.D.E.), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b si e C.pen. În baza art.197 C.pen., pentru săvîrșirea infracțiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.C.M.), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b și e C.pen.
În temeiul art.38 alin.1 și 2 C.pen. constată că infracțiunile săvârșite de inculpată sunt concurente, iar în temeiul art.39 alin.1 lit.b C.pen., art.45 alin.1 și alin.3 lit.a C.pen. contopește pedepsele stabilite pentru acestea și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, sporită cu 3 ani și 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final rezultând pedeapsa de : 23 (douazecișitrei) de ani, 3 (trei) luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b și e C.pen.
(…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința public din data de 22 septembrie 2020.”, scrie clujust.