<
Actualitate

Mai puține minivacanțe și zile libere în 2021, în timpul săptămânii, față de anul 2020

Românii vor avea 15 zile libere legale în 2021, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii față de 11 zile cât au fost în 2020. Vor fi mai puține minivacanțe deoarece opt dintre zilele libere vor pica în zile de sâmbătă și duminică. Cu toate acestea potrivit OUG nr. 19/4 februarie 2020 românii mai pot beneficia de o zi liberă în anumite condiții, în perioada august-septembrie.

În 2021 va avea loc o nouă recenzare a populației României, iar salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la Recensământul 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator.


Conform Codului Muncii, zilele libere legale în 2021 sunt:

1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – vineri şi sâmbătă (Minivacanță de 3 zile)
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;
30 aprilie (Vinerea Mare) – (Minivacanță de 3 zile)
1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;
2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni; ( Minivacanță de 3 zile)
1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni; ( Minivacanță de 3 zile)
15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;( minivacanță de 5 zile în cazul în care guvernul va aproba ziua de luni 29 noiembrie ca zi liberă)
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.
Până pe 15 ianuarie se vor stabili zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.
Legea spune că cei care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.
Angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere vor fi plătiți dublu.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS