Dr. Vasile Tudor Grumaz este născut în Baia Mare, a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Târgu-Mureș și s-a specializat în Medicină Internă. Prin repartiție a ajuns la Spitalul Municipal Turda în anul 1993, unde a ocupat și funcția de manager între anii 2013-2016, fiind printre primii care a asigurat acreditarea și modernizarea acestei unități medicale care nu mai avusese nici o intervenție în infrastructură încă din 1984.
Hipertensiunea Arteriala , o problema de viata …
Este important sa cunoastem despre hipertensiunea arteriala?
Cresterea tensiunii arteriale, cunoscuta sub numele de hipertensiune este un factor de risc pentru boli de inima, rinichi sau accidente vasculare cerebrale. Aceasta înseamna ca având tensiune arteriala înalta aveti un risc mai mare de a dezvolta boli de inima sau rinichi. Acest aspect este foarte important deoarece bolile de inima si accidentele vasculare cerebrale sunt printre principalele cauze de deces în lume.Hipertensiunea arteriala este foarte periculoasa deoarece adesea nu prezinta nici un semn sau simptom alarmant. Din fericire, puteti afla daca aveti tensiunea arteriala crescuta controlând valoarea ei regulat. Daca este crescuta, puteti lua masuri pentru a o scadea. La fel de important, daca tensiunea arteriala are valori normale, puteti învata cum sa o împiedicati sa devina crescuta. Noi va vom spune cum sa procedati.
Ce este tensiunea arteriala, ce se întâmpla când este înalta?
Sângele este transportat de inima la tesuturile organismului prin vase numite artere, presiunea sângelui reprezentând forta cu care împinge sângele în peretii arterelor. La fiecare bataie a inimii (60-70 batai pe minut în repaus), se pompeaza sânge în artere. Presiunea arteriala este maxima în momentul contractiei inimii si pomparii sângelui. Aceasta se numeste presiune arteriala sistolica. Când inima se relaxeaza, între batai, presiunea arteriala scade. Aceasta reprezinta presiunea arteriala diastolica.Presiunea arteriala este caracterizata de aceste doua valori, presiunea sistolica si diastolica. Amândoua sînt importante.
De regula sînt scrise una dupa alta, de exemplu 120/80 mm Hg, prima valoare reprezentând presiunea sistolica, în timp ce valoarea mai mica reprezinta presiunea diastolica.Anumite activitati fac ca presiunea arteriala sa creasca sau sa scada. De exemplu, daca alergati dupa autobuz presiunea arteriala creste. Când dormiti presiunea arteriala scade. Aceste variatii ale presiunii arteriale sînt normale. Unele persoane au o presiune arteriala ce sta majoritatea timpului la valori ridicate. Sângele acestor persoane împinge în peretii arterelor cu o forta mai mare decât în mod normal. În lipsa tratamentului se poate ajunge la probleme medicale seriose cum ar fi:
- Ateroscleroza (îngrosarea arterelor). Presiuni ridicate ale sângelui lezeaza peretii arterelor facându-i grosi si rigizi. Astfel, este accelerat procesul de depunere a colesterolului si grasimilor pe peretii vaselor sangvine, ca „rugina pe teava”, ceea ce împiedica curgerea normala a sângelui în corp si în timp poate duce la infarct de miocard sau accident vascular cerebral.
- Infarctul de miocard (atacul de inima). Sângele conduce oxigenul în organism. Când arterele ce duc sângele la miocard (muschiul inimii) se blocheaza, inima nu mai primeste oxigenul necesar. Reducerea fluxului de sânge necesar poate duce la dureri de piept (angina). Când fluxul sangvin este oprit complet se produce atacul de inima (infarctul).
- Inima marita. Presiunea arteriala crescuta obliga inima la un efort suplimentar. În timp, aceasta duce la îngrosarea si ulterior la intinderea peretilor inimii, pâna ce inima înceteaza sa functioneze normal, in cele din urma instalandu-se manifestarile insuficientei cardiace. Controlul presiunii arteriale poate preveni acest fenomen.
- Suferinta rinichilor. Rinichiul functioneaza ca un filtru ce curata organismul de toxine. De-a lungul anilor, presiunea arteriala crescuta afecteaza vasele de sânge din rinichi, acestia filtreaza mai putin lichid, toxinele acumulându-se în sânge. Astfel, rinichi pot ceda, moment în care tratamentul medical (dializa) sau transplantul de organ devin necesare.
- Accidentul vascular cerebral. Îngustarea arterelor face ca mai putin sânge sa ajunga la creier. Daca un cheag de sânge blocheaza o artera îngustata, un accident vascular trombotic poate sa apara. De asemenea, ca urmare a presiunii arteriale crescute un vas sangvin se poate rupe, producându-se un accident vascular hemoragic.
Care sunt persoanele cu risc de a dezvolta hipertensiune arteriala? Oricine poate dezvolta hipertensiune arteriala, dar unele persoane sunt mai predispuse pentru aceasta suferinta. De exemplu, HTA apare mai devreme si se dezvolta mai sever la populatia afro-americana decât la populatia alba.La adultul tânar si mediu, barbatii sufera de HTA mai frecvent decât femeile. Pe masura ce îmbatrânesc, raportul se schimba. Dupa menopauza femeile dezvolta mai frecvent HTA decât barbatii la aceeasi vârsta. Numarul bolnavilor de HTA creste rapid atât la femei cît si la barbati pe masura înaintarii în vârsta.Factorii ereditari pot face ca numarul bolnavilor de HTA sa fie mai mare decât în alte familii. Daca parintii si bunicii sufera de HTA este cu atât mai probabil ca si dumneavoastra sa dezvoltati aceasta suferinta. Desi este o suferinta frecventa la adulti, poate apare si la copii. Chiar daca toata lumea pare sanatoasa trebuie ca membrii familiei dumneavoastra sa-si controleze tensiunea arteriala regulat.
Atentie: Presiunea arteriala crescuta poate sa nu prezinte semne sau simptome alarmante.