Ce mai face baba ? Dar moșul ?
Două știri recente mi-au atras atenția, una care informa despre un posibil proiect de lege care să acorde o indemnizație de până la 1500 lei pe lună pentru bunicii care au grijă de nepoți și o alta în care în mai multe centre de ingriijire a vârstnicilor din Voluntari, de aproape 11 ani, persoanele din acea instituție erau maltratate în mod regulat.
Două atitudini care provoacăemoții opuse dar care ne arată cum putem să ne respectăm sau nu vârstnicii. Însă des ni se întâmplă să apelăm și noi o persoană vârstnică cu apelativul « babă » sau « moș », ceea ce, mai ales la oraș, numai respect nu se numește. Suntem obișnuiți ca mai ales persoanele ajunse la vârsta pensiei să le considerăm mai puțîn importante în societate pentru că judecăm prin prisma eficienței financiare : costuri crescute și utilitate scăzută. Ne prefacem că nu înțelegem că de la o anumită vârstă, corpul și emoțiile noastre devin mai fragile, că ne sperie ceea ce este nou și că avem nevoie de mai mult timp pentru a înțelege ceea ce e modern. Că stabilitatea lor se (re)găsește în trecut, credință sau istorie. Că societatea căreia i-am oferit anii, energia și sănătatea noastră nu are respectul pe care poate nici noi nu (știm) ni-l acordăm.
Respect față de sinecare începe cu educația pe care azi o putem face în diverse moduri, și cu păstrarea sănătății noastre. Sunt de acord că în haosul informațional de azi e foarte dificil să alegem informația medicală adevărată de cea nefundamentată pe știință. În acest spirit vom încerca să va oferim în ziarul nostru mai multe informații medicale oferite de medici, contribuind la informarea și sănătatea dumneavoastră.
Recent am fost la o formare profesională în andrologie și fertilitate în Lille, Franța. Cursul postuniversitar de un an își dorește să formeze specialiști care să abordeze multidimensional numărul tot mai mare de cupluri tinere și cu probleme de fertilitate, aproape 60% fără o cauză clară, după ultimele statistici.
La un moment dat coordinatorii ne-au propus să avem și un mic program social în care să discutăm nu numai de titlurile lucrărilor de diplomă dar și de alte aspecte ale vieții noastre. Vârsta a fost unul din primele subiecte abordate și a fost ciudat de văzut ușurarea pe fața noastră când vedeam că este la masă cineva mai în vârstă că noi. Înclin să cred că discutând zilnic despre fertilitate, despre cum poți să creezi viață, teama că o parte din viață ta a trecut poate să fie firească. Personal, am încă probleme în a accepta că am nevoie de ochelari de citit și de aceea mă amăgesc ca având o pereche ieftină și excentrică sunt mai șmecher decât cursul vieții.
Concidenta sau nu, citesc (cu ochelari) « Zonele Albastre » de Dan Buettner, o carte care analizează cele cinci zone din lume unde trăiesc cei mai mulți centenari, oameni care trăiesc mai mult de 100 de ani și de cele mai multe ori în deplină sănătate. Una din aceste cinci regiuni sunt Insulele Okinawa din Japonia unde este impresionant cu cât respect sunt tratați vârstnicii. Însă această atitudine din partea societății vine și din felul în care cei în cauză se văd ei înșiși. Ieșitul la pensie nu înseamnă sfârșitul vieții. În insulele menționate, socializarea este esențială, alături de mișcare și a avea un sens în viață, care poate fi spiritual dar și o motivație în a face ceva cu ziua noastră care des ne provoacă prin problemele de sănătate.
Sănătatea înseamnă și mobilitate și de aceea este esențial să ne plimbăm cel puțin 30 de minute pe zi. Deși este mai puțin popular, ridicarea de greutăți adaptate forței noastre musculare este importantă pentru încetinarea osteoporozei dar și pentru a ne păstra o masă musculară pe care o pierdem fiziologic cu vârsta. Această pierdere de mușchi nu este întotdeauna vizibilă pentru că des greutatea ne este aceeași dar este înlocuită cu grăsime. Putem ridica cu mâna mici greutăți (60-70% din greutatea maximă posibilă). În plus, studii multiple au arătat că testând puterea de prindere a mâinii (handgrip test), avem o predictibilitate fiabilă a ratei de mortalitate crescută. Cu alte cuvinte, cu cât forța noastră manuală este mai crescută, cu atât putem trăi mai mult. Mici exerciții de echilibru, de exemplu statul într-un picior unul-două minute pe zi, ajută pe termen lung să evităm căderile atât de frecvente la vârstă înaintată.
Însă poate cea mai mare provocare este să ne schimbăm felul în care privim la trecerea timpului. Putem să îmbătrânim frumos și sănătos iar cei mai tineri pot să ne asculte sfaturile pentru că vârsta aduce, cum spunea cineva,șicapabilitatea de a interpreta experiențele de viață și a le da un sens care să le facă memorabile.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
