Tombola lunii septembrie și-a aflat câștigătorii, unde Tabaco a pus în joc un aparat de fitness, un blender multifuncțional și un aparat de preparat hamburger.
Astfel, Corovei Ana, Vaidean Floare și Câmpian Gheorghe au fost norocoșii lunii septembrie.
“N-am mai câștigat niciodată până acum, nici nu mi-am încercat norocul, dar am văzut lună de lună cum la Tabaco câștigă ofoarte multă lume și am zis să încerc, nu mă costă nimic, poate într-o zi o să fiu si eu între câstigători, iar acum mi-a venit rândul. Aici îmi plătesc facturile, aici îmi fac cumpărăturile, și tot de aici acum am câștigat, mulțumesc mult Tabaco”, a fost reacția primei câştigătoare.
“Mi-am făcut un obicei de a-mi plăti aici facturile, tot de aici îmi fac și cumpărăturile, se știe doar că aici este cea mai bună cafea vrac din oraș, iar acum am câștigat, am completat taloanele la insistențele doamnelor de la magazin, n-am crezut că o să câștig chiar eu, mulțumesc mult Tabaco”, a fost o altă reacție.
Tombolele lunare continuă la Tabaco, şi în luna octombrie cand sunt puse în joc: un fierbător de ouă, o tigaie electrică și un uscător de păr. Regulamentul tombolei este unul simplu, pentru fiecare cumpărătură peste 20 de lei, pentru fiecare Ziarul 21 cumpărat de la noi, sau pentru fiecare factură plătită la noi sau pentru fiecare bilet loto ori loz în plic se oferă gratuit câte un talon pentru tombolă. Mai multe taloane completate, mai multe șanse de câștig. Succes!
Tabaco, tutungeria din Câmpia Turzii aflată în Piața Unirii – hala agroalimentară, comercializează, pe lângă produsele din tutun și accesoriile acestora, o gamă largă de băuturi exclusiviste, băuturi fine, precum și cea mai variată gamă de cafea din oraș, fie cafea ambalată, fie cafea vrac. Ziare, reviste, cărți, jucării pentru copii, toată gama de sucuri Coca Cola, o gamă largă de ciocolată precum și o gamă largă de bere sunt special alese pentru dumneavoastră. Cadouri pentru zile speciale, cadouri pentru cei mici dar și cadouri ocazionale se pot găsi tot la Tabaco. Noutatea de la Tabaco o reprezintă cea mai exclusivistă gamă de vinuri din oraș, vinuri de lux, vinuri din crame cu renume se pot găsi în Câmpia Turzii exclusiv prin Tabaco. Serviciul nostru de încasări facturi, cel mai profesionist din oraș, dar și terminalul loto aflat în agenția noastră, plus o gamă largă de lozuri fie răzuibile, fie în plic vă așteaptă zi de zi, inclusiv duminica.