<
Actualitate

Lucrările la podul peste Arieș întârziate de lipsa avizelor de mediu

Lucrările de reabilitare a podului peste Arieș de la A&A sunt amenințate de lipsa avizelor de mediu care să prevadă tăierea unor arbori din albia râului Arieș. 

Situația întârzierilor lucrărilor din cauza unor hârtii nu e nouă în România.

O peşteră cu trei lilieci a întârziat cu aproape doi ani construcţia unui sector din Autostrada Lugoj – Deva. 

După ce în octombrie 2015 un ONG activ în domeniul protecției mediuliu a reclamat că vibraţiile produse de utilajele care lucrează în zona localităţii Şoimuş deranjau liliecii din peştera de tip tunel, lucrarea a fost oprită pe un sector de 12 km. Atunci, constructorii Lotului IV au fost anunţaţi de CNADNR că nu mai pot lucra pe o porţiune de 12 kilometri ai tronsonului Deva – Ilia, din cauza lipsei autorizaţiei de construire. De protejarea liliecilor din zonă depindea obţinerea acordului de mediu şi a autorizaţiei de construire pentru ultimii kilometri ai Autostrăzii Lugoj-Deva.

Revenind în 2021, la nouă zile de la momentul închiderii podului, de la A&A lucrările au avansat, grinzile sunt pregătite pentru a fi demontate. Există, totuși, un factor care ar putea duce la întârzierea lucrărilor: zona laterală a podului, unde trebuie amplasată macaraua pentru ridicarea grinzilor, face parte din fondul forestier iar întârzierea eliberării avizelor pentru ca apoi Ocolul Silvic Turda să poată tăia cei câțiva arbori din albia Arieșului va duce automat la întârzierea lucrărilor. Termenul estimat de finalizare a lucrărilor este 22 decembrie 2021 până atunci o parte din trafic este deviat prin Turda spre disperarea șoferilor.

„Fac apel la Agenția de Protecție a Mediului Cluj și la Regia Pădurilor București să urgenteze eliberarea avizelor pentru ca apoi Ocolul Silvic Turda să poată tăia cei câțiva arbori din albia Arieșului. Voi face în continuare presiune pentru ca lucrările să fie terminate cel târziu la termenul asumat de contructor”, afirmă deputatul Viorel Băltărețu.

Circulația rutieră pe Drumul Național nr. 1, la km 444+840, s-a închis în 25 martie pentru executarea lucrărilor de reparații la podul peste Arieș. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că traficul rutier se desfășoară deviat pe două rute ocolitoare, în funcție de tonajul autovehiculelor.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS