Locul 1 la un concurs de gătit sănătos cu o farfurie de mâncare care reprezenta o minge de fotbal și inscripția FCCT
Trei fotbaliști de la grupa U19 a FCCT – Tudor Sârb, David Petran și Hetea David au obținut locul 1 la un concurs de gătit sănătos.
Cu o farfurie care reprezenta o minge de fotbal și inscripția FCCT copiii de la FC Câmpia Turzii au fost desemnați învingători la evenimentul Starea de bine și alimentele de origine vegetală au definit inițiativa ,,Let’s get active! New healthy lifestyle” a Clubului Impact ,,Aha” al Liceului Teoretic ,,Pavel Dan”, desfășurată în cadrul proiectului de service-learning ,,Taste of Heath4All” pe tematica #eat4change, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, FC Câmpia Turzii, Aly Dance, Ziarul 21, aspress.ro și AmoS.
Evenimentul a avut două părți:
Prima parte a activității, cea teoretică, a constat într-o conferință susținutută de doamna doctor Cîrjău Mădălina, medic specialist, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, prin care publicul prezent în sală a înțeles că modul în care alege ceea ce mănâncă și că dietele având ca pondere alimentele de origine vegetală pot avea un impact mare pentru sănătate, dar și în combaterea schimbărilor climatice sau în conservarea biodiversității.
Iar a doua parte a activității, cea practică, Masterchef a presupus prepararea ,,unei farfurii sănătoase” pentru binele Planetei. Impacții ,,Aha”, alături de sportivi ai FCCT Câmpia Turzii, au explorat creativitatea în bucătărie într-un mod constructiv, adoptând ,,hrana verde”, demonstrându-le juraților că un preparat sustenabil, fie că e vorba de un desert din fructe, de un mic dejun, de un prânz sau cină poate fi la fel de versatil la nivel de gust ca orice alt tip de preparat.
Creativitatea copiilor a făcut ca decizia juriului să fie una dificilă. Tiate cele patru echipe participante primind aplauze deschise de la ei prezenți.
Proiectul ,,Taste of Heath4All” a propus pe de-o parte, familiarizarea cetățenilor cu conceptele de hrană sănătoasă, dietă verde, producție alimentară, consum alimentar și risipă alimentară, pe de altă parte, creștererea gradului de conștientizare că modul în care alegem ceea ce mâncăm poate avea un impact uriaș în combaterea schimbărilor climatice și în conservarea biodiversității, dar și facilitarea accesului la diete sănătoase și la sport.