<
Actualitate

Legea care interzice bullying-ul în şcoli a intrat în vigoare

Legea care interzice bullying-ul în şcoli a intrat în vigoare, vineri, iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violenţă psihologică. Profesorii vor fi instruiţi astfel încât să recunoască acest fenomen şi să ia măsurile potrivite, informează Mediafax.
„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în noua prevedere introdusă în Legea educaţiei.

În aceeaşi lege a mai fost introdusă o menţiune care arată că profesorii şi învăţătorii vor fi instruiţi, în cardrul sesiunilor de perfecţionare pe care le urmează, şi cu privire la violenţa psihologică – bullying.

Aceştia vor învăţa cum să identifice fenomenul şi cum să aplice strategiile şi măsurile potrivite.

Potrivit legii, bullying-ul (violenţa psihologică) poate fi definit ca: „acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări, Ministerul Educaţiei trebuie să elaboreze toate normele necesare aplicării. În lege nu au fost introduse sancţiunile pentru bullying, însă este menţionat profesorii vor aplica măsurile.

Legea a fost promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS